Relaţia fruct-aliment-medicament

La majoritatea speciilor de fructe, graniţa dintre aliment şi medicament este mai greu de fixat.

Unele fructe de pădure(scoruşe, porumbe, păducel, cătină albă)nu sânt, practic, folosite pentru consum în stare proaspătă. Ele au, în principal, utilizări terapeutice şi, ca atare, extractele lor sânt considerate medicamente.

Merele(atât de binevenite, mai ales, în afecţiuni cardiovasculare sau ale tubului digestiv), perele, prunele, etc., nu se consideră medicamente, ci alimente.

Unele specii de fructe cu acţiune terapeutică marcantă şi specifică, cum este cazul fructelor de păducel, de măceş şi de porumbar în afecţiuni cardiovasculare sau al merişoarelor în lizarea uraţilor. Socul are acţiune puternic sudorifică. Afinele şi merişoarele sânt bactericide, datorită acidului benzoic pe care-l conţin.

Toate fructele, fără excepţie, au acţiune polivitaminică(conţin mai multe vitamine, din care unele îşi potenţează reciproc acţiunea). De aceea, ele se recomandă în tratamentul avitominozelor şi hipovitaminozelor, precum şi în diverse boli.

În nervozitatea excesivă sânt indicate fructe proaspete: caise, cireşe, vişine, mere, piersici, fragi, gutui, căpşuni şi dude.

Datorită faptului că unele alimente principale(pâinea, carnea, cartofii) au efect decalcifiant, este necesar, ca împreună cu acestea, să se consume fructe şi legume, care compensează ideal nevoia de calciu a organismului.

Excesul de zahăr are urmări negative asupra sănătăţii, aşa cum s-a mai arătat. De aceea, specialiştii în nutriţie recomandă cu insistenţă ca cel puţin în anotimpurile de vară şi toamnă, produsele zaharoase să fie înlocuite total sau parţial cu fructe. Fructoza din fructe se metabolizează mult mai lent în organism decât zahărul industrial şi nu predispune la îngrăşare.

În colitele cronice, tranzitul intestinal între pusee de diaree şi faze de constipaţie, mai ales la persoanele care au exclus din hrană fructele şi legumele. Menţinerea unui tranzit intestinal normal se poate realiza prin consumarea de sucuri de fructe şi legume, fructe coapte în cuptor, etc. evitând astfel folosirea laxativelor.

Datorită faptului că fructele şi legumele au atât valenţe nutritive, cât şi terapeutice, ele nu pot fi înlocuite cu alte alimente, mai ales în ce priveşte complexul vitaminic, conţinutul în substanţe minerale, acizi organici, etc. în plus, în unele afecţiuni, fructele pot înlocui unele, medicamente de sinteză. Pentru a se preveni şi diminua aşa numita „boala medicamentoasă”, va trebui să se facă apel, în măsură tot mai mare, la „farmacia naturii”. În ierarhia cauzelor mortalităţii, „boala medicamentoasă” (produsă de folosirea abuzivă şi fără suficient discernământ a medicamentelor de sinteză) ocupă locul al IV-lea, după bolile cardiovasculare, cancer şi accidentele rutiere.

Fructele pot înlocui, totodată, unele produse cosmetice.

Unele fructe, îndeosebi merele, constituie un mijloc igienic şi deosebit de practic de întreţinere a dinţilor şi cavităţii bucale, contribuind substanţial la menţinerea unei danturi frumoase şi sănătoase.

Sursă: "Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică", Bucuresti 1992, Mihăescu Grigore

În caz de urgenţă

În caz de urgenţă, trebuie să ai la îndemână un minimum de elemente:

Aspirină: - paracetamol, antinevralgic, ibuprofen – pentru dureri de cap şi pentru febră.
Algocalminul - e bun pentru dureri intense.
Fasconalul - în caz de migrene.
Papaverină - lizadon, No-spa-te - scapă de colici (renale, biliare, intestinale, în dismenoree).
Imodium - te salvează în diaree apărută brusc.
Pansamente sterile, leucoplast, apă oxigenată - în caz de răni uşoare.
Dicarbocalm – pansament gastric
Emetiral – un antiemetic, pentru greaţă.
Cărbune medicinal – pentru balonări.
Claritin – antialergic, un săpun antimicrobian.

Cartofii

Cartofii fierţi cu coajă îşi păstrează 75% din vitamine. Cartofii curăţaţi şi fierţi întregi – 60% - 70%. Iar cei tăiaţi – doar 35-40%.
Cartofii curăţaţi nu se ţin mai mult de 2 ore în apă, dar numaidecât întregi.

Pentru ca mînele să nu se înnegrească de la coaja cartofului se şterg cu puţin oţet. Sau toarnă puţin oţet în apa care clăteşti cartofii.

Dacă ţi s-au murdărit mînele de la cartofi sau alte legume, se şterg cu coaja de lămâi.

Sursă: "Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică", Bucuresti 1992, Mihăescu Grigore

Cidrul (vinul) de fructe

Se obţine, de regulă, prin fermentarea mustului de mere, dar poate fi preparat şi din alte fructe (coacăze, cireşe, vişine, din amestec de suc de mere şi de pere, etc.). Perele singure se folosesc mai rar pentru cidru, şi numai în cazul unor soiuri bogate în acizi şi tanin, componente care contribuie la precipitarea substanţelor pectice şi la limpezirea mustului. Cidrul care se consumă imediat poate avea 3,5-5% alcool, însă cel destinat păstrării trebuie să conţină 6-7% alcool şi 0,8% aciditate. Întrucât din zahăr, prin fermentare, rezultă 46% alcool, mustul pentru un cidru de bună calitate trebuie să conţină 12-14% zaharuri. Cidrul dulce se obţine prin fermentarea lentă a mustului şi „tăierea” lui înainte de transformarea totală a zahărului în alcool; se păstrează greu. Cidrul sec se obţine prin fermentarea rapidă şi completă a mustului. Se păstrează în damigene sau în butoaie, în pivniţe uscate, la temperatura de 8-100C.

Cidrul de mere. Se obţine prin fermentarea mustului proaspăt de mere, cu sau fără adaos de zahăr, apă şi alte substanţe. El se poate pregăti din mere de vară, mere de toamnă sau mere de iarnă, ultimele fiind cele mai bune, deoarece sânt mai bogate în zaharuri. Merele de vară şi cele de toamnă se pot zdrobi şi presa imediat după recoltare, iar cele de iarnă numai după 4-6 săptămâni de păstrare, când devin mai moi şi mai dulci. Pentru a obţine un cidru de bună calitate şi cu durată lungă de păstrare, merele trebuie să fie sănătoase(fără viermi) şi spălate în prealabil cu multă apă. Ele se zdrobesc cât mai repede, pentru a evita contactul îndelungat cu aerul, care conduce la brunificarea materiei prime şi la pierderea aromelor. Merele zdrobite se ţin în căzi 6-12 ore, pentru macerare, după care se presează cu teascul. La prima presare, din 100 kg fructe zdrobite se obţin 65-80 litri suc. Se adaugă 20-25% apă potabilă şi după 24 ore se presează din nou, rezultând circa 40 l suc din 100 kg tescovină, ceea ce corespunde cu 25 l must curat. Fermentarea începe la 15-180C şi durează 4-8 săptămâni. Când se formează spumă mai multă, cidrul se limpezeşte mai bine, pe cale naturală. După ce degajare bioxidului de carbon se reduce, iar cidrul devine limpede, se trage în alt butoi, perfect curat, lăsând puţin gol, deoarece cidrul continuă fermentarea; pe vrană se aşează un dispozitiv ce permite numai ieşirea bioxidului de carbon. După încheierea fermentării, cidrul se trece în alt butoi, care se umple până la vrană şi se astupă bine.

Cidrul de coacăze. Se poate obţine din coacăze negre, roşii şi albe. Prepararea se face astfel: se separă bobiţele de pe ciorchinii spălaţi, apoi se zdrobesc şi se pun în ciubere(vase) de lemn, unde se lasă cel puţin 48 ore, pentru ca culoarea din pieliţă să treacă în suc. După aceea se face storsul cu ajutorul unei prese(teasc). Rezultă un suc bine colorat. Se pregăteşte apoi soluţia de apă cu zahăr. La un litru suc de coacăze trebuie să revină 2 l de apă şi 700-1000 g zahăr. Amestecul se lasă la fermentare 5-6 săptămâni, de regulă în damigene de 50 l, la o t0 de 18-200C. Damigenele nu se umplu complet, lăsându-se un gol de circa 10% din capacitate. La gura damigenelor se pune un dop de plută perforat, în care se introduce un furtun, al cărui capăt liber se pune într-un vas cu apă. După 5-6 săptămâni, vinul se trage de pe drojdie şi se trece în alte damigene sau în sticle şi se păstrează într-un loc răcoros.

Cidrul de vişine. Se prepară ca cel de coacăze.
Cidrul de zmeură. Se obţine astfel: fructele se zdrobesc, apoi se lasă circa 48 ore în vase de lemn, de sticlă sau de plastic, timp în care substanţele colorante trec în suc. Separarea sucului de pulpă se face prin stoarcerea cu tifon sau cu presa de mână. Se prepară separat soluţia de zahăr. La un litru de suc de zmeură şi 2 l de apă trebuie să revină 700-800 g zahăr, în care cidrul sec, şi 1,100 kg pentru cidrul dulce. Fermentarea se face în damigene, la t0 obişnuită a camerei(18-200C).

Cidrul de căpşuni. Se prepară ca cel de zmeură.
Cidrul (vinul) de smochine. Se poate prepara după următoarea reţetă: 1 kg smochine, 3 kg zahăr, 0,5 kg lămâi, drojdie(o bucăţică de mărimea unei alune) şi 10 l apă. Smochinele se taie mărunt sau se trec prin maşina de tocat, lămâile se storc sau se taie în feliuţe(coaja se înlătură deoarece imprimă gust amar). Drojdia se desface cu apă călduţă. Fructele tăiate, zahărul, drojdia şi apa se amestecă până la omogenizare, apoi se toarnă într-un borcan mare (12-15 l), se acoperă cu un tifon şi se aşează într-un loc cu t0 cât mai constantă(circa 200C). În primele 10 zile, conţinutul borcanului se amestecă zilnic, cu o lingură de lemn curată, cu coada lungă, de preferinţă nouă, sau cu un făcăleţ. Se lasă apoi la fermentat 4-6 săptămâni. Începând cu săptămâna a patra se degustă, pentru a stabili momentul când produsul este suficient vinificat. După încheierea vinificării, borcanul se ţine o zi la loc răcoros, apoi se trage la sticle, având grijă ca furtunul să nu ajungă în depozitul de pe fundul vasului. Sticlele se astupă cu dopuri de plută noi, opărite în apă clocotită, ca să se înmoaie.

Sursă: "Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică", Bucuresti 1992, Mihăescu Grigore

Siropurile

Sânt băuturi nealcoolice obţinute din suc natural de fructe şi zahăr. În funcţie de felul fructelor, ele se pot prepara prin 3 procedee: fierbere, pasteurizare şi macerate.

Prepararea siropurilor prin fierbere.
Sucul de fructe, strecurat prin tifon, se pune într-un vas din inox sau emailat, împreună cu o cantitate egală de zahăr. Se aşează apoi vasul pe foc domol şi se amestecă continuu, cu o paletă(lingură) din lemn, până se topeşte tot zahărul. Se continuă fierberea 20-40 de min., până se leagă siropul, înlăturându-se spuma, pe măsură ce se formează. Siropul este legat atunci când începe să se prelungească peste termenul indicat, deoarece se pierde din aroma fructelor, iar siropul se închide la culoare. Pentru ca siropul să-şi menţină culoarea şi să nu se zăhărească, i se adaugă 2-3 linguri de zeamă de lămâie la un litru, se amestecă bine, apoi se ia vasul de pe foc. Fierbinte fiind, siropul se toarnă în sticle curate, uscate şi calde. Sticlele se leagă cu celofan muiat în albuş de ou, se acoperă cu o pânză, să se răcească timp de 10-15 ore apoi se pun în cămară. Siropul astfel poate fi păstrat 2 ani. Fiind aproape saturat cu zahăr, siropul are densitatea mare (1 l de sirop cântăreşte 1,375 kg). Prin fierbere, se pot prepara siropuri din caise, cireşe, piersici, prune, mere, pere, fragi, căpşuni, vişine, măceşe, struguri.

Prepararea siropurilor prin pasteurizare.
Sucul de fructe se pune într-un vas din inox sau emailat, se amestecă cu zahărul, în raport de 1:1, se lasă circa 10 min., până se topeşte complet zahărul, apoi se toarnă în sticle curate şi uscate, care se închid ermetic şi se aşează într-o oală pe fundul căreia a fost pusă o cârpă. Se adaugă apă rece, astfel ca sticlele să fie cufundate pe circa ¾. Se pune vasul pe foc domol şi se lasă la fiert 50-60 de min. După aceea se ia vasul de pe foc, se acoperă cu o pânză groasă, împăturită şi se lasă 10-12 ore să se răcească. Pasteurizarea este indicată la afine, agrişe, coacăze, căpşune, cătină albă, corcoduşe, coarne, gutui, porumbe, coacăze, mure, zmeură, lămâi, portocale, grapefruit.

Prepararea siropurilor prin macerare.
Acest procedeu se foloseşte, în general, la obţinerea de siropuri din fructe de pădure: măceşe, porumbe, coarne, afine, cătină albă, mure, zmeură. După ce se spală cât mai bine, fructele se lasă să se scurgă, apoi li se scot sâmburii, se pun în borcane în amestec cu zahăr (1 kg fructe şi 2 kg zahăr). Borcanele se leagă cu celofan şi se lasă la macerat circa 30 de zile, agitându-se conţinutul lor de 2-3 ori pe săptămână. Când zahărul s-a dizolvat complet, siropul se strecoară prin tifon şi se toarnă în sticle de culoare închisă, care se astupă ermetic. Siropul preparat prin acest procedeu poate fi păstrat 12-14 luni.

Siropurile se folosesc pentru obţinerea de băuturi răcoritoare, în amestec cu apă minerală, sifon sau cu apă potabilă plus zeamă de lămâie.

Se pot pregăti siropuri din petale de Trandafir de dulceaţă, din flori de Soc, precum şi din coji de portocale sau de lămâi rase prin răzătoare cu orificii mici(se rade numai statul colorat de la suprafaţa cojii).

Având o cantitate mare de zahăr, siropul nu fermentează.

Sursă: "Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică", Bucuresti 1992, Mihăescu Grigore

Definire unor termeni tehnici folosiţi în bioterapie

Baie, cufundarea corpului în apă, în scop igienic sau terapeutic.

Baie medicinală, formă de administrare a principiilor active din plantă, ce constă în adăugarea în apa de baie a unui decoct sau unei infuzii, preparate după o anumită reţetă. Substanţele active din infuzia sau decoctul adăugat la apa de baie se resorb prin piele. În funcţie de principiile active pe care le conţin, băile pot avea efecte revulsive, vasodilatatoare periferice, antiinflamatoare, dezinfectante, cicatrizate, etc. Băile pot fi generale (se introduce în baie tot corpul) sau locale (pentru şezut, picioare, braţe). Încăperea în care se face baia trebuie să aibă o temperatură de 21-230C şi să fie ferită de curenţi reci. Temperatura apei din cadă în care se face baia trebuie să fie de 370C. Băile medicinale se fac, de regulă, seara, înainte de culcare, pentru a evita o schimbare bruscă de t0, precum şi o eventuală transpiraţie a corpului, prin care s-ar elimina o parte din principiile active absorbite. La ieşirea din baie se aşteaptă minimum 10 min., înainte de a se şterge corpul cu prosop moale, prin tamponare uşoară. Se recomandă ca după baie, corpul să stea întins cel puţin o oră. Dacă în urma băii apar mâncărimi de piele, baia nu se mai repetă, deoarece organismul poate prezenta intoleranţă la unul din principiile active din plantă folosită. Băile generale sunt indicate în reumatism, iar cele locale în furunculoză, arsuri, artroza şoldului, etc. Pentru băi antireumatismale se folosesc decoctul din frunze de Nuc, făină de castane, infuzia din flori, frunze sau fructe de Soc.

Bioterapie (de la grec bios = viaţă şi therapeia = îngrijire), capitol al medicinii care se ocupă cu prevenirea şi tratarea bolilor fără medicamente chimioterapice, ci prin dietă (consum de fructe, sucuri de fructe, ceaiuri medicinale, cataplasme, etc.).

Ceai medicinal, extract apos obţinut prin infuzare, decocţie, macerare la rece sau la cald, din flori, frunze, fructe, eventual şi din alte organe ale plantelor (muguri, scoarţă, tulpini, rizomi). Ceaiul medicinal poate fi preparat dintr-o singură plantă (ceai de muşeţel, ceai din cozi de cireşe) sau dintr-un amestec de mai multe plante medicinale, alese după anumite criterii şi în anumite proporţii, pentru a obţine efectul terapeutic scontat. Fiecare ceai medicinal are reţeta sa. După preparare, ceaiul medicinal poate fi păstrat cel mult o zi.

Cură (de la lat. cura = grijă, îngrijire), tratament ce constă în aplicarea metodică, la indicaţia medicului de specialitate, a uneia sau mai multor mijloace terapeutice; de exemplu: cură de fructe, cură balneoclimatică (cu ape minerale, nămoluri, etc.). Cura de fructe are o anumită durată, iar în unele situaţii trebuie repetată, după un anumit interval de timp.

Decoct (de la lat. decoctus = fiert), soluţie apoasă obţinută prin fierberea în apă a unor organe de plante(frunze, flori, fructe, muguri), fragmentate în scop medicinal şi alimentar. Se folosesc, de regulă, 1-2 linguriţe de plante (drog) la 200-250 ml apă. Părţile de plantă, uscate şi fragmentate, dintr-o linguriţă plină, au următoarea greutate: frunze 2-3 g, flori 3-4 g, rădăcină şi rizomi 5-7 g, scoarţa 6-7 g, fructe 5-6 g. Fierberea durează 5-10 min., uneori mai mult (15 min. la decoctul din frunze de Merişor sau de Păducel, 30 min. la decoctul din frunze sau fructe de Afin).

Drog materie primă vegetală (flori, frunze, fructe, etc.), animală sau minerală care serveşte la prepararea anumitor medicamente (ceaiuri din plante, etc.).

Sursă: "Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică", Bucuresti 1992, Mihăescu Grigore

Lumea-i mare, capăt n-are

• Lumea nu s-a făcut într-o zi.
• Lumea nu-i numai cât se vede cu ochii.
• Lumea nu-i cât se vede prin fereastră.
• Lumea pe bunătate se ţine.
• Lumea-i de când lumea din bucăţi.
• Este lume între lume.
• De când lumea, lumea-i rea.
• Cum să zici şi să faci, toată lumea s-o împaci?
• Nimeni nu trăieşte cât lumea.
• Toate trec pe lume, cum se trec cireşele şi fetele cele mari.
• Lumea e amăgitoare, ca o floare trecătoare, ca o apă curgătoare.
• Lume, lume, zeamă de prune.
• Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos
• Lumea e ca un puţ cu două ciuturi: când se urcă cea plină, se coboară cea deşartă.
• Lumea cu lumea şi noi cu noi.
• Lumea să te laude, câinii să te latre.
• Cerul limpede trăsnete nu aduce.
• Cerul curat de trăsnet nu se teme.
• Cerul, focul şi apa n-au judecată.
• Cerul de primăvară e adesea ca o mutră de soacră.
• Nu e om fără greşeli, după cum nu e cer fără nori.
• Glasul nebunului nu se aude în cer.
• Între cer şi între pământ mulţi nebuni mai sânt.
• Răsare soarele şi dacă nu cântă cocoşii.
• Şi tina luceşte, când soarele o izbeşte.
• Unde nu intră soarele, intră doctorul.
• Soarele încălzeşte şi pe bun şi pe rău.
• Soarele că e soare şi nu poate încălzi toată lumea odată.
• Şi pe soare sunt pete.
• Noapte cu soare nu s-a pomenit.
• Umbra se strămută după soare.
• După ce apune soarele, laudă ziua.
• Luna mi s-a mâniat, soarele să-mi trăiască.
• Când este luna veche, n-auzi de-o ureche; când este luna nouă, nu auzi de-amândouă.
• Fiecare om cu umbra şi steaua lui.
• Omul învăţat are stea în frunte.
• Citeşte în stele şi dă în gropi.
• Pământul te naşte, pământul te creşte, pământul te adăposteşte.
• În pământul negru se face pâinea neagră.
• Lucrarea pământului e izvorul bogăţiei.
• Pământul cât e de bun, fără lucrători sălbatic rămâne.
• Pământul, când se usucă, ploaie cere să-l adape.
• Pământului bun puţină apă îi trebuie.
• Pământul să geamă sub sapa ta, când dai cu ea, c-atunci îţi dă rod mai mult.
• Nu-i ploaie, nu-i mâncare.
• Nu te bucura de nouri până nu simţi ploaia.
• Cu o stropitură de ploaie pământul nu se moaie.
• Ploaia mărunţită multă vreme ţine.
• De ploaia repede să nu te sperii.
• Ploaia care încape încet, e ploaie bună.
• Ploaia care vine cu putere mare îi scurtă.
• Ploaia de dimineaţă nu ţine mult.
• Ploaia dimineaţa e ca hora de babe.
• Un car de apă şi o lingură de glod.
• Lacul de ploaie nu ţine mult.
• Până nu plouă nu se fac ciupercile.
• Ploaie cu bulbuci – hodină la slugi.
• Udul de ploaie nu se teme.
• Când plouă, nimeni nu vântură.
• Când tună şi fulgeră mult, nu plouă.
• Când fulgeră şi tună mult în luna iunie, atunci vara are să fie noroasă.
• Până nu tună nu se adună.
• Ce folos că tună, dacă baba-i surdă?
• Potopul, când vine, aduce cu el orice înainte găseşte.
• Plouă, ninge, drumul nu şade.
• Omul vrednic merge la lucru pe ploaie şi pe furtună.
• În drum ploaia aduce noroc.
• Lasă să ningă, să ploaie, numai vreme rea să nu se facă.
• Pe vreme de secetă şi grindina e bună.
• După ploaie vine soare.
• După ploaie – vreme bună.
• După nour şi ploaie răsare soare.
• După ploaie şi furtună vine vreme bună.
• După zile senine şi cu soare vin zile ploioase şi cu vânturi.
• Zăpada albă o udă câinii.
• Dacă n-a fi brumă până la Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, apoi nu va fi curând.
• Pe brumă desculţ şi pe rouă încălţat.
• Când înfloresc salcâmii nu mai bate bruma.
• De Sf. Gheorghe dimineaţa oamenii se spală cu rouă, ca să fie curaţi.
• Când se lasă ceaţa jos este semn de timp frumos.
• Mai sfântă ca apa – nimic pe pământ.
• Fără mâncare omul mai poate trăi, dar fără apă – ba.
• Cea mai bună băutură este apa de izvor.
• Apa e izvorul vieţii.
• Focul şi apa nu se pot împrieteni.
• Apa tulbure buşteni aduce.
• Bei apă rece, degrabă îţi trece.
• Cu o lingură de apă faci un car de glod.
• Apa, cât de tulbure, tot stinge focul.
• Apa stătătoare e înşelătoare.
• Mai mulţi se tem de apă lină decât de cea tulbure.
• Apa lină rupe malul.
• Unul nu găseşte pod pe apă, altul nu găseşte apă de băut.
• Nu da apă la vadul duşmanului.
• Lac să fie, că broaşte-s destule.
• Apa trece, pietrele rămân.
• Apa lină face mult noroi, iar cea repede şi pietrele le spală.
• Apa cât de mare vine, piatra tot în vad rămâne.
• Apa depărtată nu stinge focul.
• Apa trage la matcă, şi omul la teapă.
• Apa, vântul şi gura lumii nu o poţi opri.
• Apa limpede până nu-i vedea, pe cea tulbure n-o lepăda.
• Apele line sânt adânci.
• Apele mici fac râuri mari.
• Apa la matcă şi românul la ceapă.
• Apa vine la matca ei.
• Mai curge apa pe unde a mai curs.
• Apele mari înghit pe cele mici.
• Apa stătătoare se împute (bâhleşte).
• A bătut vântul de când e pământul şi va bate vântul cât va fi pământul.
• Vântul adună norii şi tot vântul îi risipeşte.
• Vântul alege gunoaiele din bucate.
• Vântul de frică nu ştie.
• Vântul aruncă şi pe cei mai mari copaci la pământ.
• Vântul aţâţă focul şi vorba – vrajba.
• Vântul aduce, vântul duce.
• Vântul bate, câinii latră.
• Focul e sfânt, e însuşi Dumnezeu.
• Pe foc să nu-l blestemi, că blestemi pe Dumnezeu.
• Să nu scuipi în foc, că-ţi scuipi sufletul.
• Să nu calci pe foc, că te calcă focul.
• Focul de la foc se aprinde.
• Dintr-o scânteie se aprinde focul.
• Scânteia mică aprinde focul mare.
• Focul, când se-ncinge, greu se stinge.
• Cu focul nu e de glumit.
• Nu te juca cu focul.
• Nu e fum fără foc.
• Lemnul strâmb focul îl îndreaptă.
• Focu-i foc şi se stinge.

Sursă: "De la lume adunate", 1992, Chisinau

Rolul fructelor în asigurarea unui regim alimentar echilibrat

Alimentarea este unul dintre cei mai importanţi factori de mediu care influenţează starea de sănătate a omului. În prezent, se consideră că alimentaţia este implicată în toată patologia umană.

Aportul alimentar insuficient în elemente necesare organismului – proteine(protide), glucide(zaharuri), lipide(grăsimi), vitamine, săruri minerale, etc. – poate provoca tulburări ale sănătăţii. Excesele alimentare sânt şi ele dăunătoare.

Dereglarea echilibrului alimentar pe o perioadă scurtă de timp, prin neasigurarea unui raport corespunzător între necesităţile alimentare şi aport, poate fi compensată de organism prin mecanisme fiziologice şi biochimice de adaptare. Dacă dereglarea se menţine însă timp mai îndelungat, capacitatea de adaptare a organismului se epuizează, apare un dezechilibru la nivel celular, iau naştere procese patologice.
Dezechilibrul alimentar afectează homeostazia, metabolismul, imunitatea, activitatea motorie, comportamentul, etc.

Optimizarea structurii alimentaţiei, elaborare unei tactici alimentaţie-sănătate care să corespundă nevoilor fiziologice ale omului contemporan, în noile condiţii create de civilizaţia actuală, prezintă o mare importanţă pentru profilaxia şi patologia umană.
Ca urmare a mecanizării şi automatizării muncii, a creşterii gradului de urbanizare şi confort, omul contemporan depune, în general, un efort mai mic decât în trecut.

Necesităţile energetice(calorice) sânt de 2400-2800 kcal în 24 de ore pentru adultul care nu face eforturi musculare deosebite, în perimetrul unei vieţi sedentare, al unei activităţi uşoare(în zona temperată), ajungând la 3200-3800 de kcal pentru o activitate fizică medie sau pentru stări fiziologic deosebite, şi la 4000-5000 de kcal pentru activităţi fizice intense.

Alimentaţia trebuie să cuprindă, pe lângă calorii suficiente(nevoile calorice sânt bine acoperite de zaharuri şi grăsimi)şi anumite cantităţi digestibile (100-150 g/zi), vitamine, săruri minerale, etc. Ca atare, alimentaţia trebuie să fie cât mai echilibrată, să conţină toţi factorii nutritivi în cantităţi şi proporţii conforme necesităţilor organismului.

Se constată că alimentaţia omului modern conţine un exces de calorii, respectiv de grăsimi, de produse rafinate, concentrate, supraprelucrate(zahăr rafinat, pâine albă, paste făinoase, băuturi alcoolice distilate, etc.), bogate în compuşi energetici, dar sărace în vitamine, săruri minerale şi alte substanţe biologic active, esenţiale pentru desfăşurarea a proceselor metabolice. Acest dezechilibru alimentar se găseşte la originea multora dintre maladiile civilizaţiei actuale: boli cardiovasculare, boli gastrointestinale, diabet, obezitate, etc.

Prin prelucrare, alimentele suferă pierderi importante în vitamine şi săruri minerale. Rafinarea excesivă a unor produse elimină celuloza, din care cauză se constată incidenţa tot mai mare a constipaţiilor cronice, a afecţiunilor intestinului gros, sporirea colesterolemiei şi a bolilor cardiovasculare. Reducerea excesivă a volumului alimentelor, prin hrănirea cu concentrate, produce constipaţii cronice, deoarece nu se stimulează peristaltismul intestinal.

Cel mai adesea, omul alege alimentele fără a ţine seama de necesităţile organismului, fiind atras în primul rând de plăcerile pe care i le procură un aliment sau altul. A limita hrana la unele preferinţe, ocolind varietatea alimentelor, este o greşeală gravă(alimentaţie corectă presupune o mare varietate de alimente), creând în organism o lipsă cronică a unor elemente nutritive şi un exces al altora.

Preferinţa pentru dulce determină o creştere exagerată a consumului de zahăr rafinat. Excesul de zahăr rafinat provoacă o suprasolicitare a organelor producătoare de hormoni, îndeosebi a pancreasului, contribuie la apariţia diabetului, a obezităţii şi la creşterea frecvenţei cariilor dentare.

Consumul sporit de glucide poate provoca o carenţă de vitamine B şi tulburări ale sistemului nervos.
Tendinţa de a consuma pâine albă în locul pâinii integrale duce la o reducere considerabilă a aportului de vitamine din complexul B şi de săruri minerale.
Consumul redus de legume şi fructe proaspete atrage insuficienţa de vitamină C şi de alte vitamine.

Supraconsumul de carne şi de grăsimi(îndeosebi de grăsimi animale) şi deficitul de fibre alimentare(celuloză), de fructe şi legume, favorizează apariţia cancerului colonului.
Omul contemporan, care face un efort fizic redus sau mediu, are nevoie de o alimentaţie mai săracă în calorii, dar bogată în substanţe biologic active, cu atât mai mult, cu cât el este supus stres-ului şi poluării mediului.

Creşterea solicitării neuropsihice este însoţită de sporirea necesarului de proteine, de vitamine(în special B1 şi B6), de fier şi calciu.
Poluarea mediului, inclusiv a alimentelor, ca urmare a industrializării, impune un aport mărit de substanţe de protecţie, îndeosebi de proteine şi vitamine.
Fructele şi legumele reprezintă sursa principală de vitamină C şi de provitamină A. Ele sânt unica sursa de vitamină P.

Vitaminele naturale sânt mult mai eficiente, mai active, decât vitaminele de sinteză(procurate din farmacii).

Fructele şi legumele nu conţin o singură vitamină, ci un complex de vitamine, între care există interacţiuni multiple. Prezenţa acizilor organici şi a unor săruri minerale protejează acţiunea vitaminelor, astfel încât, în doze foarte mici, vitaminele naturale au efecte maxime.
În fructe şi legume se află, practic, toate elementele minerale necesare organismului uman: potasiu(elemente preponderent), fosfor, magneziu, sodiu, zinc, fier, cupru, etc.

Fructele şi legumele au un potenţial alcalin ridicat, contribuind la menţinerea reacţiei uşor alcaline a sângelui. Se ştie că alimentele de origine animală(cu excepţia laptelui) şi produselor făinoase au în organism un efect acidifiant. Acţiunea alcalinizantă a fructelor şi legumelor se datorează acizilor organici(citric, malic, tartric) care sânt metabolizaţi în organism, iar sărurile rezultate(carbonaţi şi bicarbonaţi de calciu şi de potasiu) menţin alcalinitatea sângelui. Sărurile de potasiu, prezente în fructe şi legume în cantitate mult mai mare decât cele de sodiu, influenţează pozitiv metabolismul apei în ţesuturile corpului, permiţând eliminarea surplusului de apă şi a substanţelor nocive din organism(au efect diuretic).

Fructele şi legumele(din unele specii) au proprietăţi uricolitice, respectiv de dezintegrare a acidului uric şi, datorită acestui fapt, sânt indicate în tratamentul artritelor, al gutei şi litiazelor. Prin consumarea de fructe proaspete, suculente şi de legume, se reduce substanţial nivelul energetic(caloric) al raţiei alimentare, fără a diminua volumul mesei. Dacă 100 g de pâine furnizează circa 250 kcal, aceeaşi cantitate de portocale oferă 44 de kcal, iar de tomate numai 22 kcal. Ciocolata are efect caloric de circa 500 kcal la 100 g.

La cele mai multe specii de fructe predomină glucidele simple, direct asimilabile(levuloza şi glucoza), încât organismul uman este scutit de efortul de a metaboliza zaharoza şi alte zaharuri mai complexe.

Ca atare, introducerea fructelor şi legumelor în cantitate suficientă în raţia zilnică asigură echilibrarea alimentaţiei omului sub raport caloric, vitaminic, mineral, celulozic, hidric, etc.

Sursă: "Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică", Bucuresti 1992, Mihăescu Grigore

Raţia alimentară

Prin raţia alimentară se înţelege cantitatea de alimente ingerate, care satisfac nevoile nutritive ale organismului în 24 de ore, asigurându-i energia necesară (în general 2400-3800 kcal), vitaminele, sărurile minerale şi proteinele digestibile (substanţe cu rol plastic).

Calculul raţiei alimentare se face pe baza cantităţii de energie eliberată în procesul digestiei de 1g de substanţă; această energie are următoarele valori: glucide 4,1 kcal, proteine 5,5 kcal, grăsimi (lipide) 9,3 kcal/g. Circa 2/3 din totalul caloriilor necesare zilnic omului trebuie să provină din alimente de origine vegetală, iar 1/3 din produse animale (carne, lapte, unt, ouă).

După valoarea energetică, diferitele specii de fructe se pot clasifica astfel:

• cu valoare energetică foarte ridicată: fructele oleaginoase(nuci, alune, migdale); acestea degajă 600-700 kcal/100g miez. Uleiul de măsline furnizează circa 900 kcal/100g;
• cu valoare energetică ridicată: fructele uscate(deshidratate)- prune, caise, mere, pere, smochine(acestea eliberează 250-300 kcal/100g parte comestibilă, iar curmalele circa 350 kcal/100g); valoarea calorică a miezului de castane comestibile este de 150-200 kcal/100g;
• cu valoare energetică medie: cătină albă(103 kcal/100g), măceşe(102 kcal/100g), struguri(70-90 kcal/100g), cireşe(80 kcal/100g), prune(74 kcal/100g);
• fructe hipocalorice, cu 40-60 kcal/100g: căpşuni, fragi, afine, agrişe, zmeură, mure, soc, coacăze roşii, caise, piersici, mere, pere, vişine, etc. Lămâile şi grapefruit-urile au valoarea energetică cea mai scăzută(18-23 kcal/100g). Portocalele, fiind mai bogate în glucide, furnizează organismului circa 44 kcal/100g.

La fiecare specie pomicolă, soiurile cu coacere târzie acumulează mai multe glucide şi, deci, au valoare energetică mai mare, comparativ cu soiurile la care fructele se coc timpuriu.
Puterea calorică a fructelor deshidratate(considerată la 100g parte comestibilă) este de 5-6 ori mai mare decât a fructelor proaspete.

Produsele alimentare obţinute din fructe au următoarea valoare calorică: magiun – 245 kcal/100g gem, marmeladă şi dulceaţă – 300-330 kcal/100 g; sirop – 290 kcal/100g; compot – 90-110 kcal/100g; nectar de caise sau piersici – 73-83 kcal/100g. Sucurile proaspete de fructe au o valoare energetică apropiată de cea a fructelor din care se obţin.

Raţia alimentară zilnică trebuie să cuprindă 200-300g fructe proaspete sau echivalentul lor în produse prelucrate(suc, compot, gem, etc.).

Organismul omului are nevoie zilnic şi de elemente minerale, pe care le procură din hrană. După Mincu I.(1982; 1985) hrana unui adult trebuie să includă zilnic următoarele elemente: clor 6 g; sodiu 4 g; potasiu 3,2 g; fosfor 0,8-1,2 g; calciu 0,8 g; sulf 1,2 g; magneziu 0,3-0,4 g; zinc 20 mg; fier 10-18 mg; mangan 3 mg; iod 0,3-2,5 mg; fluor 1 mg; cadmiu 0,2-0,5 mg; cobalt(urme),etc. Vitaminele hidrosolubile trebuie ingerate zilnic. Sursa principală a organismului pentru aceste vitamine este constituită din legume şi fructe. Prin prelucrare industrială şi culinară(fierbere), fructele pierd o parte din vitaminele hidrosolubile. Chiar sucul de fructe conţine mai puţine vitamine hidrosolubile decât fructele din care a fost obţinut(tabelul 1), datorită faptului că o parte din vitamine rămân în pieliţă şi pulpă, iar o altă parte se pierde prin oxidare.

Fructele deshidratate conţin de 2-3 ori mai multe vitamine hidrosolubile(din complexul B) şi de 5-6 ori mai multe elemente minerale decât fructele proaspete. Omul adult trebuie să consume zilnic aprox. 1,5 litri de apă sau de băuturi nealcoolice sau slab alcoolice.
Băuturile nealcoolice includ sucurile de fructe, limonada, apele carbogazoase zaharate şi aromatizate cu esenţe naturale sau sintetice, etc.
Tendinţa pe plan mondial este de creştere a consumului de băuturi nealcoolice.

Tabelul 1 - Conţinutul în vitamine şi elemente minerale al unor produse alimentare

Producţia mondială de sucuri de fructe se obţine în proporţie de 38% din portocale, de 22% din struguri, iar restul din alte fructe: pere, caise, piersici, cireşe, vişine, coacăze, zmeură, afine, cătină albă, etc.
Sucurile de fructe sânt foarte bogate în apă, conţin glucide cu moleculă mică(direct asimilate de către organism), săruri minerale, vitamine, fermenţi, etc. Ele sânt recomandate în alimentaţie oamenilor de toate vârstele, îndeosebi în cea a copiilor şi bătrânilor, precum şi a femeilor gravide sau care alăptează.

Datorită conţinutului mare în săruri de potasiu, flavone şi vitamine, sucuri de fructe sânt indicate în profilaxia şi tratamentului bolilor cardiovasculare, acţionând favorabil asupra întregii activităţi a muşchiului cardiac. Având acţiune alcalinizantă, aceste sucuri combat hiperaciditatea gastrică. Tratamentul cu sucuri găseşte o largă aplicare în bolile de ficat şi ale vezicii biliare, precum şi în cele de rinichi. Sucurile de fructe cu conţinut mai redus în glucide sânt recomandate diabeticilor şi obezilor.

Sucul de mere şi sucul de morcovi dau rezultate excelente în tratamentul bolilor de stomac şi de intestin, de tip diareic, precum şi în prevenirea diareelor de primăvară la copii. Se recomandă ca sucurile de fructe şi legume să fie introduse în alimentaţia copilului începând din luna a treia sau a patra de la naştere.

Sucurile cu pulpă (nectar) sânt mai bogate în substanţe nutritive, conţin o cantitate mai mare de celuloză şi substanţe pectice, cu efecte metabolice favorabile(reglează digestia şi tranzitul intestinal, prevenind constipaţia, etc.).

Băuturile alcoolice obţinute din fructe pot fi distilate(ţuică, rachiuri) şi nedistilate(cidru sau „vin de fructe”). Mai bune pentru sănătate sânt cele nedistilate, deoarece ele sânt slab sau moderat alcoolice şi conţin şi alte substanţe utile organismului(care lipsesc din cele distilate): glucide nefermentate, urme de substanţe proteice, acizi organici, săruri minerale, vitamine, arome şi pigmenţi(coloranţi naturali).

Sursă: "Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică", Bucuresti 1992, Mihăescu Grigore

Despre blog

Articolele introduse în blog ţin doar de ceea ce înseamnă a fi sănătos şi a duce un mod de viaţă sănătos.

Astfel, până la moment, categoriile acceptate sunt: medicină, alimentare(în bucătărie), dragoste, cultură, sport. În timp, v-om accepta şi alte categorii.

Blogul se vrea o sursă de informaţie de calitate pentru toţi cei interesaţi de un mod de viaţă sănătos.
Întrebările exemplu la care un vizitator ar trebui să găsească răspuns pe acest blog sunt:

• cum să duc un mod de viaţă sănătos?
• cum să tratez boala X (folosind doar darurile naturii)?
• cum(cu ce) să mă alimentez?
• cum poate fi în dragoste frumos şi sănătos?

Lista nu este exhaustivă.

Pentru a realiza un asemenea blog(o asemenea sursă de informaţie), este nevoie de mulţi membri care ar publica articole.

Vă invităm să participaţi la completarea acestui blog cu articole personale.
Pentru a deveni membru contactaţi-o pe Lilia Blăjinschi (liablajinu@gmail.com).