Diareea

Termenul diaree provine de la cuvintele greceşti dia=prin şi rhein=a curge. El indică o stare patologică (dereglare intestinală) ce se manifestă prin scaune moi şi dese (3-50 pe zi), datorită peristaltismului accelerat, care nu mai lasă timp suficient conţinutului lichid din intestin să fie absorbit de mucoasa acestuia. Cel mai adesea, diareea se datoreşte inflamaţiei mucoasei intestinale (enterite), provocate de diferite microorganisme şi de toxinele lor, intoxicaţiilor şi exceselor alimentare.

În diareele de fermentare şi diareele de putrefacţie, în prima, eventual şi în cea de a doua zi, fructele sânt interzise în totalitate, alimentaţia de bază fiind dieta hidrică. După această perioadă, se pot introduce în alimentaţie, cu prudenţă, mere decojite rase mărunt (0,5-1 kg pe zi) plus brânză de vacă (200 g), ceaiuri îndulcite cu zaharină, sucuri, peltea şi chisel de fructe în tanin (coarne, gutui, afine, coacăze, mure, moşmoane).

În combaterea diareei mai sânt indicate:

1. Infuzia din flori de porumbar.
2. Infuzia de afine (o linguriţă de fructe la o cană de 200 ml cu apă clocotită; se beau 2-3 căni pe zi).
3. Decoctul de afine, o linguriţă de fructe la o cană; se beau două căni pe zi.
4. Lichiorul de afine, preparat la rece, timp de 8 ore, din două linguriţe de fructe la 0,5 litri apă; se bea în cursul unei zile.
5. Infuzia din petale de Trandafir, 1-2 linguriţe la 250 ml apă; se beau 2-3 căni pe zi.
6. Decoctul şi tinctura de coarne.
7. Compoturile de fructe bogate în tanin (gutui, moşmoane, caise).
8. Infuziile din frunze şi rizomi de Căpşuni, din frunze de Gutui, din frunze de Mur sau de Zmeur; toate acestea au acţiune astrigentă.
9. Infuzia dintr-un amestec de frunze de Frag, de Mur şi de Zmeur, două linguriţe din acest amestec de frunze mărunţite la o cană cu 200 ml de apă clocotită; se beau câte 2-3 căni pe zi. Această infuzie are gust plăcut, aromat.
10. Infuzia din frunze de Nuc, o linguriţă de frunze la 200 ml apă clocotită; se beau două căni pe zi. Se poate prepara şi o infuzie mai concentrată, din 20 g frunze de Nuc la 200 ml apă clocotită, din care se beau 3-4 linguri pe zi.

Unele specii de fructe (gutui, coarne, porumbe, cireşe amare) rămân astringente şi la maturitatea deplină; acestea sânt puternic constipante.

Diabetul zaharat

Această boală se datoreşte secreţiei insuficientă de insulină de către pancreas şi se caracterizează prin creşterea concentraţiei glucozei în sânge (hiperglicemie) cu apariţia acesteia în urină (glicozurie), sete şi foame exagerată, creşterea secreţiei urinare, uneori scădere în greutate, etc. Diabetul zaharat, în formă uşoară, se tratează cu regim alimentar, iar în formă gravă cu insulină. Tratamentul cu insulină nu vindecă boala, dar permitereechilibrarea metabolică a bolnavului, împiedicând apariţia complicaţiilor.

În diabet sânt indicate:

1. Fructele în care predomină levuloza (mere acide, pere, gutui, zmeură, coacăze,agrişe) sau care, practic, nu conţin zaharuri (nuci, alune, migdale) precum şi fructele bogate în vitamină E (hipoglicemiantă): alune, migdale, nuci, cireşe, vişine, măceşe, cătină albă, măsline, citrice, etc. În tratament , vitamina E se asociază ci vitaminele A şi C. Deci fructele care conţin toate aceste 3 vitamine (cătină albă, măceşe, portocale, măsline) sânt recomandate diabeticilor.
2. Sânt admise cu restricţie : caisele, murele, afinele, dudele, bananele.
3. Sânt interzise fructele deshidratate (prune, caise, mere, smochine, curmale), deoarece conţin multe zaharuri.
4. Infuzia din frunze de Afin, o linguriţă de frunze la o cană de 200 ml apă în clocot; se beau 2-3 căni pe zi, în cure de câte 40 de zile, cu pauză de două săptămâni între ele.
5. Infuzia din frunze de Dud, 2-3 căni pe zi.
6. Infuzia din frunze de Frag, preparată din două linguriţe de frunze mărunţite la 200 ml apă în clocot; se beau două căni pe zi;
7. Infuzia din frunze de Nuc, o linguriţă de frunze la o cană; se beau două căni pe zi; are efect hipoglicemiant. Se poate prepara şi o infuzie cu 4 linguri de frunze de Nuc la o cană, din care se beau 6 linguri pe zi.
8. Infuzia dintr-un amestec de frunze de Dud (20%), frunze de Afin (40%), frunze de Urzică (10%) şi teci de Fasole (10%). Din acest amestec se foloseşte o linguriţă la o cană; se beau 2-3 căni pe zi.

Diabeticii pot consuma ceaiurile (infuziile) ca atare (neîndulcite) sau îndulcite cu zaharină.
În diabetul infantil se recomandă cura de mere şi sucul de lămâie îndulcit cu zaharină (200 ml pe zi).

Gutuile

Sânt fructe mari şi foarte mari; la unele soiuri ele depăşesc frecvent greutatea medie de 700-800g. Ajungând la maturitate foarte târziu, în a doua jumătate a lunii octombrie şi la începutul lui noiembrie; trebuie recoltate după ce cade puful care acoperă pieliţa lor, astfel se zbârcesc.

Gutuile pot fi păstrate în stare proaspătă până în ianuarie-februarie, rareori mai mult. Când trec în supracoacere, pieliţa şi pulpa lor se brunifică, iar suculenţa se reduce foarte mult. La gutui, inima(ovarul) este alcătuit din 5 loje prinse puternic într-o porţiune de pulpă de către un brâu de sclereide(celule pietrificate); în fiecare lojă se găsesc câte 8-16 seminţe aşezate pe două şiruri verticale şi prinse strâns una de alta cu o substanţă gelatinoasă(pectină) care are o valoare deosebită ca liant în industria alimentară(gelifică), farmaceutică şi chiar în industria textilă.

Gutuile conţin: apă(77-86%), zaharuri(6,6-13,3%), acizi(0,60-1,76%), substanţe tanoide(0,19-0,50%), substanţe proteice(0,33-0,95), pectine(0,69-1,13%), săruri minerale, provitamina A, vitaminele C, B1, B2, PP, etc. Conţinutul de fier al gutuilor depăşeşte de peste două ori pe acela al merelor şi perelor. În gutui predominantă este fructoza(6,27%), glucoza deţine 2,14%, iar zaharoza 0,64%.

Gutuile se folosesc, în principal, pentru prelucrare (dulceaţă, peltea, pastă, compot, marmeladă, suc, cidru, lichior). Având pulpă prea tare, cu sclereide, insuficient de suculentă, astringentă, acidă şi înecăcioasă, gutuile se pretează mai puţin pentru consum în stare proaspătă, dar pot fi coapte în cuptor.

De la Gutui, în scopuri terapeutice, se folosesc fructele, seminţele fructelor, frunzele şi florile.

Datorită asocierii tanin-pectină, gutuile au acţiune astringentă şi emolientă asupra mucoaselor digestive, fiind indicate în cazuri de diaree, dizenterie, enterită, enterocolită, etc. Datorită taninului, gutuile sânt hemostatice; având efect tonifiant, sânt recomandate în cataruri şi infecţii respiratorii. Stimulează funcţia hepatică.

Decoctul din fructe de Gutui se utilizează contra enteritelor acute, în digestiile anevoioase, în tuberculoza pulmonară(conţine tanin) iar, pe cale externă, în spălături(propals rectal) şi gargare(în laringite, faringite, amigdalite, stomatite) necurăţată de coajă în felii subţiri care se fierb într-un litru de apă, până ce volumul acestuia se reduce la jumătate, apoi se strecoară prin presare şi se adaugă 50 g zahăr. Se poate prepara şi decoct din felii de gutui uscate (40 g la 1 litru de apă), care se fierb în clocot timp de 10 minute.

Emulsia mucilaginoasă calmantă din seminţe de Gutui (o mână de seminţe pisate macerate în ½ pahar cu apă călduţă), fiind puternic, emolientă, se foloseşte (extern) contra degerăturilor, a hemoroizilor inflamaţi, a crăpăturilor pielii (de pe sâni şi palme), a arsurilor, pentru calmarea diverselor iritaţii ale pielii, în eczeme, fisuri anale, conjunctivite, etc.

Lichiorul medicinal din fructe de Gutui se foloseşte contra indigestiilor, a gazelor intestinale (balonare sau meteorism) şi a hiperacidităţi gastrice. Acest lichior se prepară după următoarea reţetă: 1,5 litri suc de gutuie, 0,5 l rachiu, 2 g scorţişoară, 0,8 g cuişoară, o,5 g miez de migdale amare, 1 g praf de nucşoară (cât se poate apuca între vârfurile a două degete). Toate acestea se lasă să se macereze timp de două luni, apoi li se adaugă 300 ml sirop de zahăr răcit, se filtrează şi se pune în sticle, care se astupă bine şi se păstrează la răcoare.

Pelteaua de gutui este singurul preparat concentrat permis în dieta gastritei hiperacide şi acolitelor. Ea se prepară astfel: se iau două gutui coapte, care după ce se spală şi se şterg bine, se taie fiecare longitudinal în 8 părţi, scoţându-se partea dură din mijlocul lor (porţiunea cu sclereide). Feliile se pun apoi la fiert într-un litru de apă, adăugându-se pentru culoare 1-2 mere Jonathan, tăiate sferturi. Se fierb apoi la foc moale circa 30 de minute, până ce pulpa gutuilor se înmoaie. Fiertura obţinută se strecoară prin sită, fără să se preseze fructele şi se lasă 30 de minute să se limpezească, apoi se strecoară prin tifon, i se adaugă 250 g zahăr şi se amestecă până se dizolvă complet zahărul. După aceea se pune sare sau zeamă de lămâie (o linguriţă la un litru de amestec) şi se fierb la un foc iute, îndepărtând spuma ori de câte ori este necesar. Când pelteaua s-a legat (când picăturile introduse în apă rece nu se dizolvă) se toarnă fierbinte în borcane.

Salata din gutui, mere şi morcovi (toate în stare proaspătă, date prin răzătoare), plus miere, este indicată la micul dejun, în diareele cronice, colopaţiile cronice nespecifice, hepatitele cronice, etc.

Frunzele de Gutui, sub formă de infuzie şi decoct, fiind bogate în tanin, au acţiune astringentă, hemostatice şi emolientă în afecţiunile căilor respiratorii. Se folosesc şi în cazuri de diaree, hemoptizii (eliminarea pe gură de sânge aerat, roşu, însoţită sau nu de tuse), gingivite, afonie (răguşeală), sialoree (secreţie exagerată de salivă), catar (guturai), pişcături de insecte, nervozitate excesivă, etc.

Infuzia din flori de Gutui (30 g la litru) şi din frunze de gutui (50 g la litru) calmează tusa. Cu puţină apă de flori de Portocal, favorizează somnul; este utilă nevropaţilor.


Sursa: Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică, Mihăescu Grigore

Cum sa fim mai fericiti?

Este fericirea o alegere? “ Fericirea este gradul în care un individ evaluează viaţa sa ca fiind favorabilă” (Veenhoven, 1991, 1993). Fericirea este o caracteristică subiectivă şi în toate cercetările ea este măsurată prin auto-evaluarea subiecţilor. După Myers şi Diener (1995) “
Fericirea presupune atît prezenţa afectului pozitiv cît şi absenţa afectului negativ” “Fericirea este raportul între aspiraţiile şi realizările unei persoane” William James. Unele teorii contemporane sugerează că încercările de a ridica nivelul de fericire sînt zadarnice. Cercetările din genetica comportamentală susţin existenţa unui nivel bazal al fericirii la fiecare individ care este stabil şi constant pe parcursul vieţii.
Acceptînd existenţa nivelului bazal ( trăsături ale nivelului bazal) se afirmă că oamenii pot deveni mai fericiţi pe o perioadă scurtă de timp şi sînt sortiţi să se întoarcă la nivelul bazal pe termen de lungă durată. Lykken şi Tellegen în 1996 efectuează un studiu cu un eşantion de 2300 de gemeni. Concluziile studiului: fericirea este o trăsătură moştenită în proporţie de 80 %. A încerca să ridici nivelul de fericire e ca şi încercarea de a creşte în înălţime, spun ei. Totuşi cifra general acceptată printre cercetătorii geneticieni este 50%. Headey şi Wearing (1989) au găsit într-un studiu longitudinal că participanţii aveau tendinţa de a se întoarce pe parcursul vieţii la nivelul iniţial de satisfacţie. McCrae şi Costa (1990) au demonstrat stabilitate de lungă durată a trăsăturilor de personalitate, în special 2 din „Big Five” – neuroticism şi extraversiune. Aceşti cercetători au sugerat că şi nivelul de fericire ramîne constant. Autori ca Kernis, Brown şi Broody au făcut o propunere şi mai interesantă. „Oamenii trebuie să accepte personalitatea proprie şi nivelurile de fericire pe care le generează aceasta. Ascceptînd ei nu vor fi supuşi fluctuaţiei dispoziţiei şi instabilităţii auto-evaluarii”. Sonjia Lyubomirsky şi Kenon Sheldon au propus totuşi un model care fiind verificat ar dovedi faptul că fericirea poate fi ridicată deasupra nivelului bazal.
În acest model sînt incluşi 3 factori, cei mai speculaţi ca fiind determinanţi ai fericirii: nivelul bazal, circumstanţele şi activitatea intenţionată. Există două tipuri de schimbări pozitive în viaţa oamenilor: un tip este cel datorat schimbarilor circumstanţiale. Acestea tind să devină statice şi rapid în categoria nesatisfăcătoare. Cumpărarea unui televizor cu ecran plat, o mărire substanţială a salariului, emigrarea într-o ţară mai bogată, toate acestea vor oferi o creştere temporară a fericirii dar această creştere nu va fi recunoscută odată ce a avut loc adaptarea la noua situaţie.
Studiile lui Headey&Wearings (1984) au confirmat influenţa trecătoare a circumstanţelor asupra satisfacţiei. Studiile lui Brickmann şi colab. (1978) despre efectele de scurtă durată a cîştigului la loterie asupra satisfaţiei au arătat că după o perioadă de un an toţi cei care au cistigat la loterie sume substanţiale se simţeau la fel ca si un grup de control (la fe ca oamenii care nici nu au jucat).
Modelul propus aici presupune că oamenii se adaptează rapid la schimbările circumstanţiale din cauza caracterului static al acestora. Pe de altă parte, un alt tip de schimbari sint schimbările intenţionate se referă la activităţi în care o persoană se implică şi care solicită un efort continuu.
Ele se împart în 3 categorii:

• Cognitive ( ex. A adopta în mod regulat o poziţie optimistă)
• Comportamentale (ex. Persoana este în mod regulat bună cu ceilalţi, persoana se angajează să facă exerciţiu fizic regulat)
• Motivaţional (ex. Persoana identifică scopuri importante pentru ea şi luptă pentru acestea).

Pentru toate acestea este comun devotamentul şi implicare în atingerea scopurilor. Alte avantaje ale schimbărilor sub formă de activitate:

• persoana poate să creeze o diversitate de activităţi care să nu permită apariţia adaptării;
• aceste schimbări sînt de natură dinamică.

E posibil ca activităţile intenţionate să fie făcute robotizat şi fără varietate şi atunci beneficiile vor dispare după un timp. Totuşi modelul propus de Ljubomirsky şi Sheldon presupune că activităţile intenţionate au avantajul de a crea fluxuri de experienţe pozitive, care la rîndul lor sa genereze noi activităţi sau diversificarea în interiorul unei activităţi. Ei au încercat să verifice presupunerile acestui model pe un eşantion de 666 studenţi din primul an de facultate. (Sheldon & Lyubomirsy 2004).
Rezultatele studiului: - Aşa cum era de aşteptat atît schimbările circumstanţiale căt şi cele legate de activităţi au corelat cu creşterea nivelului de fericire de la Timp 2 (cînd era mijlocul semestrului), totuşi numai schimbările legate de activităţi au corelat cu nivel crescut de fericire de la Timp 3 (sfîrşitul semestrului). Aceste rezultate sugerează că schimbările pozitive ce ţin de activităţi au menţinut nivelul de fericire pe cînd schimbările pozitive ce ţin ce circumstanţe au fost atenuate.
De asemenea rezultatele acestui studiu confirmă parţial ipoteza enunţată iniţial, şi anume că – e posibil de a creşte nivelul de fericire deasupra nivelului bazal şi a-l menţine ridicat pe o perioadă scurtă de timp. Prin ce se explică faptul că schimbările legate de activităţi au un efect mai durabil decît cel legat de circumstanţe? S-a dovedit că un rol important au doua caracteristici: competenţa şi satisfacerea necesităţii de afiliere. Efectul observat de la sfîrşitul semestrului se explică prin faptul că studenţii se simţeau mai competenţi şi mai aproape de ceilalţi în cadrul activităţilor pe care le făceau. Cum putem deveni mai fericiţi:

1. Prin comportamente prosociale, de exprimare a bunătătii. (Indivizii care au raportat un mai mare interes de a ajuta oamenii şi tendinţe prosociale se autoevaluează de obicei ca fiind fericiţi) (Feingold, 1983). Într-un studiu participanţii au fost rugati sa faca citeva acte de bunatate ( a dona singe, a ajuta un prieten cu o problema sau a scrie scrisoare de multumire unui profesor). In perioada de 6 sapt grupul care a aplicat aceasta strategie si-a marit considerabil nivelul de satisfactie.
2. A exprima gratitudine. Exercitiile prin care studentii practicau exprimarea gratitudini ( ex. A scrie în jurnal o dată pe saptamina pentru care lucruri si evenimente persoana este recunoscătoare să le aiba). Are rolul de a interpreta pozitiv circumstantele vietii. Deasemenea este important frecventa excercitiilor, pentru unii este satisfactaor mai des, pentru altii mai putin des.
3. Căutarea si implicare în activităţi. Este importanta compatibilitatea persoana-activitate. Acestea pot varia in dependenta de interese, valori. Deasemenea un studiu recent a demonstrat că efectele pozitive a realizarii scopului asupra satisfacţiei sînt moderate de compatibilitatea persoana-scop. (Bruhnstein, Schultheiss& Grassman, 1998), Un studiu care a incercat sa i faca pe subiecti sa foloseasca 14 tehnici de crestere a demonstrat ca cele mai eficiente tehnici au variat de la subiect la subiect.
4. Vizualizarea eu-lui cel mai bun. Persoana isi inchipuie cum ar fi el cel mai bun pe perioada de 4 saptamini, cum ar fi daca totul ar merge extraordinar.
5. Procesarea amintirilor pozitive. In scris sau doar imaginar persoana incearcă să-şi aducă aminte un eveniment pozitiv din trecut şi să-l descrie.

Autor: Octavian Schitco
Surse: "Achieving Sustainable New Happiness: Prospects, Practices, and Prescriptions" de Sonja Lyubomirsky si Kennon M. Sheldon"How Do People Pursue Happiness?" de Sonjia Lyubomirsky

Demineralizarea

Fenomenul eliminării exagerate de săruri minerale din organism are loc în stări caşectice (tuberculoză, cancer, unele boli endocrine, stări febrile grave caracteristice unor boli, ca febra tifoidă şi pneumonia), în timpul sarcinii, etc.
Pentru prevenirea şi combaterea demineralizării sânt indicate fructele bogate în săruri minerale: migdale, cireşe, nuci, castane, smochine, mere, piersici, gutui, etc.

Degerăturile

Leziunile produse de acţiunea frigului asupra ţesuturilor organismului uman poartă numele de degerături. Ele prezintă aspecte diferite, de la roşeaţa şi umflatrea temporală a regiunii degerate, în forme uşoare, până la gangrena umedă, în forme foarte grave.

În tratamentul degerăturilor se recomandă:

1. Frecţii cu suc de lămâie, preventiv şi curativ.
2. Cataplasme cu emulsie mucilaginoasă din seminţe de gutui (care are acţiune emolientă).

Constipaţia cronică (Habituală)

Prin constipaţie se înţelege evacuarea întârziată şi insuficientă a conţinutului intestinal (scaune rare, odată la 2-4 zile, şi în cantitate redusă). Constipaţia este produsă fie de scăderea tonicităţii musculaturii intestinale (constipaţie atonă), fie de contractarea acestei musculaturi (constipaţie spastică). Boala poate provoca dureri de cap, lipsă de poftă de mâncare, indispoziţie, etc. În dietoterapia acestei boli sânt indicate:

1. Fructe uscate (deshidratate): prune, caise, stafide înmuiate 6-8 ore în apă, care se consumă împreună cu lichidul.
2. Fructe proaspete cu acţiune laxativă: prune, caise, cireşe dulci, coacăze roşii, căpşune, mure, mere, pere, piersici, vişine, măsline, portocale, smochine, struguri, etc. Aceste fructe trebuie consumate de 600-800g pe zi, divizate în 3 porţii.
3. Dulceaţă şi compot de smochine (au efecte excelent în constipaţie).
4. Alune sau nuci prăjite, mâncate după un compot de prune sau de mere.
5. Decoct din lăstari de Smochin (ar efect laxativ şi diuretic)
6. Dulceaţa, marmelada şi magiunul sânt, deasemenea, laxative.

În constipaţiile cu complicaţii, fructele trebuie consumate sub formă de suc sau de compot.

Prunele sânt lconstipaţiee atât în stare proaspătă, cât şi uscate. Alte specii de fructe (caise, căpşuni, dude, mure) devin laxative sau uşor laxative numai la coacerea deplină, când taninul din ele dispare; în faza de pârgă, aceste fructe au destul de mult tanin şi, deci, sânt constipante.

Conjunctivita

Este o boală de ochi, ce constă în inflamarea acută sau cronică a conjunctivei; se manifestă prin usturime, senzaţie de arsură şi de „nisip în ochi”, mâncărimi şi înţepături. Fumul, praful şi gazele toxice sânt favorizani.
Conjunctivita poate fi: catarală, purulentă, pseudomembranoasă, nodulară şi eruptivă. Se tratează, între altele, cu infuzie prelungită (12 ore) din muguri de Coacăz negru (40 muguri la 0,4 litri apă clocotită); se consumă pe parcursul unei zile

Dudele

Fructul Dudului, numit dudă, agudă sau soroză, este o asociaţie de drupele. Dudele au culoare roşie, neagră sau albă, gust acrişor, în faza de pârgă, şi dulce la maturitate deplină, când devin foarte perisabile.

Dudele conţin: apă(83%), zaharuri(9,4%), acizi(0,95%), proteine(1,2%), grăsimi(0,6%), celuloză(2%), substanţe minerale(0,84%), vitamină C(50-199 mg la 100 g), provitamina A, vitaminele B1, B2, PP, acid folic, etc. Valoarea energetică a dudelor este de circa 69 kcal la 100g.
În bioterapie se folosesc fructele şi frunzele Dudului.

Dudele au efect tonic, depurativ, antibiotic(bactericid) şi antiinflamator. Sucul extras din dude înainte de maturitatea deplină conţine 20-25 g acid citric la litru(care are efect bactericid). Acest suc se utilizează diluat cu apă sau în sirop astringent, pentru gargare contra anghinei, stomatitei şi aftei; are, de asemenea, efect antiscorbutic.

Dudele în pârgă, fiind astringente, se folosesc în tratarea enteritelor şi enterocolitelor. Dudele bine coapte, având efect laxativ, se foloseşte în combaterea constipaţiei.

Infuzia din frunze de Dud(o lingură de frunze la 250 ml apă clocotită, băută în 3 reprize) este indicată în diabetul zaharat. Pentru un efect mai puternic, la frunzele de Dud se pot adăuga frunze de Afin, frunze de Nuc, teci de Fasole uscate şi Urzică; ceaiul se îndulceşte cu zaharină. Infuzia din frunze de Dud se foloseşte pentru tratarea eczemelor.

Corcoduşele

Corcoduşele conţin apă(82-90%), zaharuri(8,5-13,6%), acizi(0,6%), proteine(0,65%), celuloză(0,6%), substanţe minerale, vitamină C(3-7 mg) la 100 g), vitamine din complexul B, etc. Întrucât corcoduşele crude(verzi) sânt bogate în acid citric, ele se folosesc pentru acritul ciorbelor.

În general, producţia de corcoduşe se valorifică prin distilare, dând o ţuică cu o tărie de 17-25 grade. Din 100 kg borhot de corcoduşe bine coapte se obţin 10-12 l ţuică de 25 grade. În amestec cu alte fructe, corcoduşele se folosesc la prepararea marmeladei. Conţinând mai multă pectină decât merele, ele asigură o gelificare mai bună, iar marmelada se păstrează timp mai îndelungat, fără să mucezească.

Corcoduşele cu suc intens colorat dau marmeladei o culoare mai atrăgătoare. Din corcoduşe se mai prepară suc, sirop, compot şi jeleu. Din cauză că pieliţa lor se desprinde de pulpă, compotul de corcoduşe este solicitat puţin. Coacerea corcoduşelor are loc în iulie-august, în funcţie de condiţiile anului şi de biotip.