Cum sa fim mai fericiti?

Este fericirea o alegere? “ Fericirea este gradul în care un individ evaluează viaţa sa ca fiind favorabilă” (Veenhoven, 1991, 1993). Fericirea este o caracteristică subiectivă şi în toate cercetările ea este măsurată prin auto-evaluarea subiecţilor. După Myers şi Diener (1995) “
Fericirea presupune atît prezenţa afectului pozitiv cît şi absenţa afectului negativ” “Fericirea este raportul între aspiraţiile şi realizările unei persoane” William James. Unele teorii contemporane sugerează că încercările de a ridica nivelul de fericire sînt zadarnice. Cercetările din genetica comportamentală susţin existenţa unui nivel bazal al fericirii la fiecare individ care este stabil şi constant pe parcursul vieţii.
Acceptînd existenţa nivelului bazal ( trăsături ale nivelului bazal) se afirmă că oamenii pot deveni mai fericiţi pe o perioadă scurtă de timp şi sînt sortiţi să se întoarcă la nivelul bazal pe termen de lungă durată. Lykken şi Tellegen în 1996 efectuează un studiu cu un eşantion de 2300 de gemeni. Concluziile studiului: fericirea este o trăsătură moştenită în proporţie de 80 %. A încerca să ridici nivelul de fericire e ca şi încercarea de a creşte în înălţime, spun ei. Totuşi cifra general acceptată printre cercetătorii geneticieni este 50%. Headey şi Wearing (1989) au găsit într-un studiu longitudinal că participanţii aveau tendinţa de a se întoarce pe parcursul vieţii la nivelul iniţial de satisfacţie. McCrae şi Costa (1990) au demonstrat stabilitate de lungă durată a trăsăturilor de personalitate, în special 2 din „Big Five” – neuroticism şi extraversiune. Aceşti cercetători au sugerat că şi nivelul de fericire ramîne constant. Autori ca Kernis, Brown şi Broody au făcut o propunere şi mai interesantă. „Oamenii trebuie să accepte personalitatea proprie şi nivelurile de fericire pe care le generează aceasta. Ascceptînd ei nu vor fi supuşi fluctuaţiei dispoziţiei şi instabilităţii auto-evaluarii”. Sonjia Lyubomirsky şi Kenon Sheldon au propus totuşi un model care fiind verificat ar dovedi faptul că fericirea poate fi ridicată deasupra nivelului bazal.
În acest model sînt incluşi 3 factori, cei mai speculaţi ca fiind determinanţi ai fericirii: nivelul bazal, circumstanţele şi activitatea intenţionată. Există două tipuri de schimbări pozitive în viaţa oamenilor: un tip este cel datorat schimbarilor circumstanţiale. Acestea tind să devină statice şi rapid în categoria nesatisfăcătoare. Cumpărarea unui televizor cu ecran plat, o mărire substanţială a salariului, emigrarea într-o ţară mai bogată, toate acestea vor oferi o creştere temporară a fericirii dar această creştere nu va fi recunoscută odată ce a avut loc adaptarea la noua situaţie.
Studiile lui Headey&Wearings (1984) au confirmat influenţa trecătoare a circumstanţelor asupra satisfacţiei. Studiile lui Brickmann şi colab. (1978) despre efectele de scurtă durată a cîştigului la loterie asupra satisfaţiei au arătat că după o perioadă de un an toţi cei care au cistigat la loterie sume substanţiale se simţeau la fel ca si un grup de control (la fe ca oamenii care nici nu au jucat).
Modelul propus aici presupune că oamenii se adaptează rapid la schimbările circumstanţiale din cauza caracterului static al acestora. Pe de altă parte, un alt tip de schimbari sint schimbările intenţionate se referă la activităţi în care o persoană se implică şi care solicită un efort continuu.
Ele se împart în 3 categorii:

• Cognitive ( ex. A adopta în mod regulat o poziţie optimistă)
• Comportamentale (ex. Persoana este în mod regulat bună cu ceilalţi, persoana se angajează să facă exerciţiu fizic regulat)
• Motivaţional (ex. Persoana identifică scopuri importante pentru ea şi luptă pentru acestea).

Pentru toate acestea este comun devotamentul şi implicare în atingerea scopurilor. Alte avantaje ale schimbărilor sub formă de activitate:

• persoana poate să creeze o diversitate de activităţi care să nu permită apariţia adaptării;
• aceste schimbări sînt de natură dinamică.

E posibil ca activităţile intenţionate să fie făcute robotizat şi fără varietate şi atunci beneficiile vor dispare după un timp. Totuşi modelul propus de Ljubomirsky şi Sheldon presupune că activităţile intenţionate au avantajul de a crea fluxuri de experienţe pozitive, care la rîndul lor sa genereze noi activităţi sau diversificarea în interiorul unei activităţi. Ei au încercat să verifice presupunerile acestui model pe un eşantion de 666 studenţi din primul an de facultate. (Sheldon & Lyubomirsy 2004).
Rezultatele studiului: - Aşa cum era de aşteptat atît schimbările circumstanţiale căt şi cele legate de activităţi au corelat cu creşterea nivelului de fericire de la Timp 2 (cînd era mijlocul semestrului), totuşi numai schimbările legate de activităţi au corelat cu nivel crescut de fericire de la Timp 3 (sfîrşitul semestrului). Aceste rezultate sugerează că schimbările pozitive ce ţin de activităţi au menţinut nivelul de fericire pe cînd schimbările pozitive ce ţin ce circumstanţe au fost atenuate.
De asemenea rezultatele acestui studiu confirmă parţial ipoteza enunţată iniţial, şi anume că – e posibil de a creşte nivelul de fericire deasupra nivelului bazal şi a-l menţine ridicat pe o perioadă scurtă de timp. Prin ce se explică faptul că schimbările legate de activităţi au un efect mai durabil decît cel legat de circumstanţe? S-a dovedit că un rol important au doua caracteristici: competenţa şi satisfacerea necesităţii de afiliere. Efectul observat de la sfîrşitul semestrului se explică prin faptul că studenţii se simţeau mai competenţi şi mai aproape de ceilalţi în cadrul activităţilor pe care le făceau. Cum putem deveni mai fericiţi:

1. Prin comportamente prosociale, de exprimare a bunătătii. (Indivizii care au raportat un mai mare interes de a ajuta oamenii şi tendinţe prosociale se autoevaluează de obicei ca fiind fericiţi) (Feingold, 1983). Într-un studiu participanţii au fost rugati sa faca citeva acte de bunatate ( a dona singe, a ajuta un prieten cu o problema sau a scrie scrisoare de multumire unui profesor). In perioada de 6 sapt grupul care a aplicat aceasta strategie si-a marit considerabil nivelul de satisfactie.
2. A exprima gratitudine. Exercitiile prin care studentii practicau exprimarea gratitudini ( ex. A scrie în jurnal o dată pe saptamina pentru care lucruri si evenimente persoana este recunoscătoare să le aiba). Are rolul de a interpreta pozitiv circumstantele vietii. Deasemenea este important frecventa excercitiilor, pentru unii este satisfactaor mai des, pentru altii mai putin des.
3. Căutarea si implicare în activităţi. Este importanta compatibilitatea persoana-activitate. Acestea pot varia in dependenta de interese, valori. Deasemenea un studiu recent a demonstrat că efectele pozitive a realizarii scopului asupra satisfacţiei sînt moderate de compatibilitatea persoana-scop. (Bruhnstein, Schultheiss& Grassman, 1998), Un studiu care a incercat sa i faca pe subiecti sa foloseasca 14 tehnici de crestere a demonstrat ca cele mai eficiente tehnici au variat de la subiect la subiect.
4. Vizualizarea eu-lui cel mai bun. Persoana isi inchipuie cum ar fi el cel mai bun pe perioada de 4 saptamini, cum ar fi daca totul ar merge extraordinar.
5. Procesarea amintirilor pozitive. In scris sau doar imaginar persoana incearcă să-şi aducă aminte un eveniment pozitiv din trecut şi să-l descrie.

Autor: Octavian Schitco
Surse: "Achieving Sustainable New Happiness: Prospects, Practices, and Prescriptions" de Sonja Lyubomirsky si Kennon M. Sheldon"How Do People Pursue Happiness?" de Sonjia Lyubomirsky

Demineralizarea

Fenomenul eliminării exagerate de săruri minerale din organism are loc în stări caşectice (tuberculoză, cancer, unele boli endocrine, stări febrile grave caracteristice unor boli, ca febra tifoidă şi pneumonia), în timpul sarcinii, etc.
Pentru prevenirea şi combaterea demineralizării sânt indicate fructele bogate în săruri minerale: migdale, cireşe, nuci, castane, smochine, mere, piersici, gutui, etc.

Degerăturile

Leziunile produse de acţiunea frigului asupra ţesuturilor organismului uman poartă numele de degerături. Ele prezintă aspecte diferite, de la roşeaţa şi umflatrea temporală a regiunii degerate, în forme uşoare, până la gangrena umedă, în forme foarte grave.

În tratamentul degerăturilor se recomandă:

1. Frecţii cu suc de lămâie, preventiv şi curativ.
2. Cataplasme cu emulsie mucilaginoasă din seminţe de gutui (care are acţiune emolientă).

Constipaţia cronică (Habituală)

Prin constipaţie se înţelege evacuarea întârziată şi insuficientă a conţinutului intestinal (scaune rare, odată la 2-4 zile, şi în cantitate redusă). Constipaţia este produsă fie de scăderea tonicităţii musculaturii intestinale (constipaţie atonă), fie de contractarea acestei musculaturi (constipaţie spastică). Boala poate provoca dureri de cap, lipsă de poftă de mâncare, indispoziţie, etc. În dietoterapia acestei boli sânt indicate:

1. Fructe uscate (deshidratate): prune, caise, stafide înmuiate 6-8 ore în apă, care se consumă împreună cu lichidul.
2. Fructe proaspete cu acţiune laxativă: prune, caise, cireşe dulci, coacăze roşii, căpşune, mure, mere, pere, piersici, vişine, măsline, portocale, smochine, struguri, etc. Aceste fructe trebuie consumate de 600-800g pe zi, divizate în 3 porţii.
3. Dulceaţă şi compot de smochine (au efecte excelent în constipaţie).
4. Alune sau nuci prăjite, mâncate după un compot de prune sau de mere.
5. Decoct din lăstari de Smochin (ar efect laxativ şi diuretic)
6. Dulceaţa, marmelada şi magiunul sânt, deasemenea, laxative.

În constipaţiile cu complicaţii, fructele trebuie consumate sub formă de suc sau de compot.

Prunele sânt lconstipaţiee atât în stare proaspătă, cât şi uscate. Alte specii de fructe (caise, căpşuni, dude, mure) devin laxative sau uşor laxative numai la coacerea deplină, când taninul din ele dispare; în faza de pârgă, aceste fructe au destul de mult tanin şi, deci, sânt constipante.

Conjunctivita

Este o boală de ochi, ce constă în inflamarea acută sau cronică a conjunctivei; se manifestă prin usturime, senzaţie de arsură şi de „nisip în ochi”, mâncărimi şi înţepături. Fumul, praful şi gazele toxice sânt favorizani.
Conjunctivita poate fi: catarală, purulentă, pseudomembranoasă, nodulară şi eruptivă. Se tratează, între altele, cu infuzie prelungită (12 ore) din muguri de Coacăz negru (40 muguri la 0,4 litri apă clocotită); se consumă pe parcursul unei zile

Dudele

Fructul Dudului, numit dudă, agudă sau soroză, este o asociaţie de drupele. Dudele au culoare roşie, neagră sau albă, gust acrişor, în faza de pârgă, şi dulce la maturitate deplină, când devin foarte perisabile.

Dudele conţin: apă(83%), zaharuri(9,4%), acizi(0,95%), proteine(1,2%), grăsimi(0,6%), celuloză(2%), substanţe minerale(0,84%), vitamină C(50-199 mg la 100 g), provitamina A, vitaminele B1, B2, PP, acid folic, etc. Valoarea energetică a dudelor este de circa 69 kcal la 100g.
În bioterapie se folosesc fructele şi frunzele Dudului.

Dudele au efect tonic, depurativ, antibiotic(bactericid) şi antiinflamator. Sucul extras din dude înainte de maturitatea deplină conţine 20-25 g acid citric la litru(care are efect bactericid). Acest suc se utilizează diluat cu apă sau în sirop astringent, pentru gargare contra anghinei, stomatitei şi aftei; are, de asemenea, efect antiscorbutic.

Dudele în pârgă, fiind astringente, se folosesc în tratarea enteritelor şi enterocolitelor. Dudele bine coapte, având efect laxativ, se foloseşte în combaterea constipaţiei.

Infuzia din frunze de Dud(o lingură de frunze la 250 ml apă clocotită, băută în 3 reprize) este indicată în diabetul zaharat. Pentru un efect mai puternic, la frunzele de Dud se pot adăuga frunze de Afin, frunze de Nuc, teci de Fasole uscate şi Urzică; ceaiul se îndulceşte cu zaharină. Infuzia din frunze de Dud se foloseşte pentru tratarea eczemelor.

Corcoduşele

Corcoduşele conţin apă(82-90%), zaharuri(8,5-13,6%), acizi(0,6%), proteine(0,65%), celuloză(0,6%), substanţe minerale, vitamină C(3-7 mg) la 100 g), vitamine din complexul B, etc. Întrucât corcoduşele crude(verzi) sânt bogate în acid citric, ele se folosesc pentru acritul ciorbelor.

În general, producţia de corcoduşe se valorifică prin distilare, dând o ţuică cu o tărie de 17-25 grade. Din 100 kg borhot de corcoduşe bine coapte se obţin 10-12 l ţuică de 25 grade. În amestec cu alte fructe, corcoduşele se folosesc la prepararea marmeladei. Conţinând mai multă pectină decât merele, ele asigură o gelificare mai bună, iar marmelada se păstrează timp mai îndelungat, fără să mucezească.

Corcoduşele cu suc intens colorat dau marmeladei o culoare mai atrăgătoare. Din corcoduşe se mai prepară suc, sirop, compot şi jeleu. Din cauză că pieliţa lor se desprinde de pulpă, compotul de corcoduşe este solicitat puţin. Coacerea corcoduşelor are loc în iulie-august, în funcţie de condiţiile anului şi de biotip.