Eczemele

Sânt boli de piele (dermatoze), de natură alergică, ce se manifestă prin mâncărimi dese şi intense, înroşirea şi descuamarea pielii, apariţia de vezicule care zemuiesc şi apoi se usucă, transformându-se în cruste. Se tratează pe cale externă, prin:

1. Ungere sau comprese cu substanţe emoliente (ulei de migdale, ulei de nucă sau de măsline, emulsie mucilaginoasă din seminţe de gutui).
2. Băi locale şi băi generale cu decoct din frunze de Nuc. Acest decoct se prepară din 30-40 g frunze mărunţite la 1 litru de apă, când baia se face local, şi din 200 g frunze în cazul băii generale (decoctul se toarnă în apa din baie).
3. Decoctul din amestec de plante: fructe şi frunze de Măr pădureţ, frunze de Nuc, de Mur, de Soc, de Tei, frunze şi coajă de Stejar, Muşeţel, cicoare, Coada şoricelului, Trifoi şi Pătrunjel cu rădăcină. Se pune câte o lingură din fiecare fel de plantă în 4-5 litri de apă şi se fierb 1-2 minute. Cu acest decoct se fac 6-10 spălături pe zi. După fiecare spălătură, porţiunea de piele tratată se usucă la soare la o sursă luminoasă puternică.
4. Infuzie din frunze de Dud.

Parotidita Epidemica (oreion-ul)

În municipiul Chişinău în periada 3-19 decembrie 2007 au fost semnlate 366 de cazuri de parotidită epidemic, 207 printre copii de vârstă şcolară, situaţie care trebuie să pună în gardă serviciile de sănătate.

Acest articol ar fi trebuit să fie scris pentru vre-un site specializat în problemele de sănătate ale copiilor de vârstă preşcolară, căci anume în această perioadă e întâlnită mai des afecţiunea sus menţionată (la băieţei de doua ori mai des decât la fetiţe).

Însă incidenţa crescută a cazurilor de îmbolnăvire a copiilor mai mari şi chiar a adulţilor la noi în republică, impune atenţionarea şi înştiinţarea populaţiei referitor la acest subiect.

Parotidita epidemică e cunoscută în popor cu numele de oreion, iar la noi în ţară lumea mai cunoaşte şi denumirea ce provine din limba rusă – свинка (svinka). Un astfel de nume e sugestiv deoarece virusul, agentul patogen Pneumophilis parotidis, provoaca de obicei inflamaţia glandelor salivare şi are o deosebită predilecţie pentru aşa numitele glande parotide (cele mai mari glande salivare ale omului) ce se află în spatele mandibulei cam pe lângă urechi. Glanda inflamată creşte în volum şi condiţionează aspectul specific, de “purceluş” al feţei.

Să ştiţi că aici partea hazlie a afecţiunii se termină. Oreionul e o boală infecţioasă, de origine virală, ce se transmite pe calea aerului prin picături în timpul actului vorbirii, strănutului, tusei râsului în hohote. Asta înseamnă că aflându-vă în ambianţa în care este un bolnav de parotidită aveţi şansa să inhalaţi picăturile purtătoare de virusuri care acesta le elimină. De aici şi un moment foarte important de profilaxie şi prevenire a infectării: izolarea persoanei bolnave şi purtarea de măşti respiratorii pentru persoanele ce vin în contact cu bolnavul.

Închipuiţi-vă însă o şcoala, gradiniţă sau garnizoană în armată unde toţi poartă măşti. Soluţie aproape impracticabilă şi nerăspândită, mai ales la noi. De aceea momentul principal este depistarea persoanei bolnave, izolarea ei şi CARANTINA.

Care sunt simptomele parotiditei epidemice?

- creşterea în volum, dureroasă, a uneia sau ambelor glande parotide; unul sau ambii obraji pot fi umflaţi, aproximativ 30-40% din cei infectati prezintă acest simptom care e considerat de către mulţi un semn caracteristic pentru boală deşi el poate apărea şi în alte afecţiuni

- febra cuprinsă între 38-40 °C

- cefalee (dureri de cap), durere la nivelul urechii, senzatie de gât uscat şi durere la înghiţire sau deschiderea gurii

- durere resimţita atunci când se consuma mâncăruri sau băuturi acre cum ar fi sucuri sau citrice

- oboseala cu dureri musculare sau articulare

- lipsa poftei de mâncare şi vărsături.


Aşacă dacă aveţi aceste simptome nu aşteptaţi, fuga la medic! Trebuie menţionat că aproximativ 1/3 din cei afectaţi nu totdeauna au aceste simptome. Oricum, orice infecţie virală presupune apariţia slabiciunii generale, moleşelii, indispoziţiei şi afectarea poftei de mâncare. Toate acestea în paralel cu perioada în care s-au atestat cazuri de oreion trebuie să ne pună în gardă!

Vreau să vă mai spun ca nu foarte des ( dar oricum nu trebuie ignorant faptul) parotidita nu e parotidită. Am în vedere că acelaşi virus nu afectează glanda parotidă ci alte organe cu conţinut de ţesuturi glandulare, iar din astea alege pancreasul şi (fiţi atenţi!) testicolele sau ovarele. Consecinţele nu vreau să le expun, dar credeţi-ma că sunt nu din cele mai placate şi fac parte din categoria celor care marchează şi afectează totă viaţa ulterioară.

Sper ca nu v-am speriat cu aceste cuvinte. Ţineţi minte că paza bună trece primejdia rea! Aşacă fiţi cu ochii în patru atât la voi cât şi la cei din jurul vostru!

Ţelul acestui articol nu a fost de a vă oferi o informaţie completă privitor la Parotidita Epidemică cu aspecte de profilaxie, tratament ş.a.m.d. ci doar de a va atenţiona şi a vă pune în gardă: fiţi pe fază şi ţineţi minte că in peste 80% din cazuri suntem noi înşine vinovaţi de faptul că ne-am îmbolnavit. Să nu spuneţi ca nu v-am spus!

Fiţi Sănătoţi şi aveţi grijă de voi şi apropiaţii voştri!

Măceşele

Fac parte din grupa „fructe de pădure”, deoarece producţia de măceşe se obţine aproape în exclusivitate de la plantele spontane, cunoscute sub numele de Măceş (Rosa canina L.), Răsură, Ruje sau Trandafir sălbatic. În cultură, Măceşul a fost introdus recent pe suprafeţe foarte mici.

Măceşele sânt pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. În interiorul lor se află achenele, adevăratele fructe, denumite impropriu seminţe. Măceşele au formă sferică sau elipsoidală, culoare portocalie în faza de pârgă şi roşie sau roşie-portocalie la maturitatea deplină.

În scop medicinal, măceşele trebuie recoltate când sânt în pârgă, ne-înmuiate, iar nu toamna, după căderea brumei, când sânt complet coapte şi devin moi, deoarece în această fază ele conţin cantitatea cea mai mică de substanţe active. Conţinutul maxim de vitamina C îl au măceşele în pârgă, cu pulpa încă tare. După recoltare , măceşele se prelucrează imediat, pentru a nu se degrada substanţele active. Prelucrarea se face în vase de lemn, de plastic sau de ceramică smălţuită, pentru a împiedica degradarea vitaminei C, pe care metalele o descompun.

Măceşele conţin: apă 49%, zaharuri 21,0%, proteine 3,6%, acizi 3,5% (în acid malic), celuloză 23,0%, substanţe minerale 2,8%, provitamina A, (500-5000 mg la 100 g pulpă în funcţie de specie), vitaminele B1,B2, E, K şi P (sub formă de flavonoglucozide), precum şi urme de vitamină PP. Uleiul seminţelor de măceşe conţine vitamina F (acizi esenţiali: acidul linolic, acidul linoleic şi acidul arahidonic). Acizii din măceşe (malic şi citric, îndeosebi) contribuie la stabilizarea vitaminei C. În măceşe se mai găsesc compuşi terpenici, ca betulina, precum licopen (izomer al carotenului), pigment care le imprimă culoarea roşie-portocalie.

În scopuri terapeutice, de la Măceş se folosesc fructele (din care se prepară infuzie, decoct, vin medicinal, băuturi răcoritoare), seminţele şi florile.

Măceşele amestecate cu miere (două părţi pulpă de măceşe curăţate de perişoare şi o parte de miere) se utilizează contra limbricilor (ascaridoza), consumându-se zilnic câte 2-3 linguriţe din acest amestec.

Decoctul din măceşe (o linguriţă de fructe la o cană cu 200 ml apă) împiedică formarea calculelor renali, deoarece, deoarece măceşele sânt diuretice. Ele se pun în apă când dă în clocot şi se fierb numai 5-10 minute, pentru a nu se pierde prea mult din vitamina C. Acest decoct se foloseşte şi la tratarea rinitelor, a colitei cronice, a aterosclerozei şi a hipertensiunii arteriale, precum şi pentru dezintoxicarea alcoolicilor. Se beau 2-3 căni decoct călduţ pe zi.

Infuzia din fructe de Măceş este bogată în vitaminele C şi P. Ea se foloseşte la tratarea arteritei, aterosclerozei, hipertensiunii arteriale şi trombangeitei obliterante, deoarece menţine elasticitatea şi permeabilitatea vaselor capilare (datorită bioflavonoidelor, care au rol de vitamină P, precum şi vitaminei F). Această infuzie se prepară din două linguri de fructe la 0,5litri apă clocotită; se bea în cursul unei zile.

Infuzia de măceşe şi fructe de cătină albă, în părţi egale, 1-2 linguriţe de amestec la o cană de amestec la o cană cu apă (200 ml), se poate folosi ca ceai alimentar în tot cursul anului; se beau 2-3 căni pe zi.

Maceratul la rece de măceşe este o băutură răcoritoare bogată în vitamine, care se prepară astfel: 100 g măceşe se macerează timp de 12 ore într-un litru de apă rece; se adaugă apoi 100 g măceşe se macerează timp de 12 ore într-un litru de apă rece; se adaugă apoi 100 g zahăr, deoarece, după dizolvarea zahărului se strecoară; se beau 3 căni pe zi; se păstrează la rece.

Siropul de măceşe se prepară astfel: peste 250 g măceşe uscate se toarnă 1,5 litri apă în clocot şi se lasă la macerat 12 ore, apoi se filtrează, se adaugă 0,5 kg zahăr şi se fierbe până la consistenţa unui sirop. Siropul de măceşe se mai poate prepara şi din suc de măceşe şi zahăr, în părţi egale, care se fierb la foc slab, într-un vas de inox, timp de 10-15 minute, având grijă să se înlăture spuma formată. După ce vasul se ia de pe foc, se adaugă 6 linguriţe cu zeamă de lămâie sau 2 linguriţe de vitamină C pulbere; se amestecă bine şi se toarnă în sticle curate, uscate şi fierbinţi.

Sticlele se astupă ermetic şi se pasteurizează. Din 3 kg de măceşe se obţine 1 litru de suc (cu ajutorul maşinii de stors roşii).

Vinul (cidrul) de măceşe are acţiune diuretică, tonic-aperitiv, fiind indicat în afecţiuni hepatice şi renale.

Infuzia din flori de Măceşe şi decoctul din seminţe de măceşe sânt indicate în boli de ficat, de rinichi, în dizenterie, constipaţie şi hemoptizii (scuipări de sânge).

În farmacii, din măceşe se obţine Rozavit-ul, un produs biostimulator (suc) foarte bogat în vitamină C (250 ml de suc conţin 75 mg vitamină C).

Extractul de măceşe este folosit în apifitoterapie, la obţinerea produsului Ciploment T, tablete moi, medicament cu acţiune biostimulatorie.

Conţinutul ridicat de acid ascorbic (vitamina C) imprimă măceşelor o puternică acţiune antiinfecţioasă (vitamina C intervine în procesele de oxidoreducere a microorganismelor, blocându-se respiraţia).

Dizenteria

Este o boală infectocontagioasă, datorită localizării în intestinul gros a bacilului dizenteric; se caracterizează prin crize dureroase abdominale, ce apar îndeosebi în timpul scaunelor, din cauza ulceraţiilor existente pe intestinul gros. Scaunele sânt dese, diareice, bogate în mucus, striate cu sânge.
Antibioticele au rol important în tratamentul bolii. Dintre fructe, sânt indicate cele astringente; afine, gutui, moşmoane (consumate proaspete sau sub formă de suc), castane comestibile şi altele.

De asemenea, se recomandă ceaiuri preparate din frunze de Zmeur sau de Mur (care au, de asemenea, acţiune astringentă).

Dispepsia

Este o digestie grea şi dureroasă, datorită insuficienţei sucului gastric. Denumirea bolii provine de la cuvintele greceşti dya = greu şi pepsis = digestie. De obicei, această tulburare a procesului digestiv se manifestă prin dureri de stomac, care apar după masa de prânz, şi prin modificări ale procesului de evacuare stomacală şi intestinală.

Dispepticii (cei suferinzi de dispepsie) pot consuma următoarele fructe: piersici, struguri, coacăze, zmeură, portocale, grapefruit, ananas, etc. Castanele comestibile, dulceaţă şi compotul de smochine sânt excelente pentru dispeptici.

Disgravidia

Acest sindrom clinic poate să apară în ultimul trimestru de sarcină, la o femeie anterior sănătoasă; se manifestă prin hipertensiune arterială, proteinurie, accese convulsive, edeme, hemoragie rectoplacenteră; evoluează de cele mai multe ori favorabil, dispărând după naştere, fără sechele.

În dietoterapia acestei boli se indică: sucul de mere, suc sau compot de gutui, afine proaspete, decoct de afine, etc.

Diskinezia (Distonia) biliară

Este o tulburare funcţională motorie a căilor biliare extrahepatice (greutate în evacuarea bilei), care se manifestă prin jenă dureroasă în regiunea ficatului, cu exacerbări tardive, postalimentare, senzaţie de balonare, greţuri, gust amar, etc. Durerea se manifestă şi sub formă de colică biliară. În dietoterapia acestei boli sânt indicate:

1. Fructe proaspete sau sucurile lor (mere, pere, prune, zmeură, struguri).
2. Limonadă, gelatină de fructe, dulceţuri, peltea şi marmelade.
3. Ulei de măsline, câte o linguriţă, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale (pe stomacul gol): de fiecare dată se ţine corpul culcat pe dreapta, timp de 30 minute.