Gutuile

Sânt fructe mari şi foarte mari; la unele soiuri ele depăşesc frecvent greutatea medie de 700-800g. Ajungând la maturitate foarte târziu, în a doua jumătate a lunii octombrie şi la începutul lui noiembrie; trebuie recoltate după ce cade puful care acoperă pieliţa lor, astfel se zbârcesc.

Gutuile pot fi păstrate în stare proaspătă până în ianuarie-februarie, rareori mai mult. Când trec în supracoacere, pieliţa şi pulpa lor se brunifică, iar suculenţa se reduce foarte mult. La gutui, inima(ovarul) este alcătuit din 5 loje prinse puternic într-o porţiune de pulpă de către un brâu de sclereide(celule pietrificate); în fiecare lojă se găsesc câte 8-16 seminţe aşezate pe două şiruri verticale şi prinse strâns una de alta cu o substanţă gelatinoasă(pectină) care are o valoare deosebită ca liant în industria alimentară(gelifică), farmaceutică şi chiar în industria textilă.

Gutuile conţin: apă(77-86%), zaharuri(6,6-13,3%), acizi(0,60-1,76%), substanţe tanoide(0,19-0,50%), substanţe proteice(0,33-0,95), pectine(0,69-1,13%), săruri minerale, provitamina A, vitaminele C, B1, B2, PP, etc. Conţinutul de fier al gutuilor depăşeşte de peste două ori pe acela al merelor şi perelor. În gutui predominantă este fructoza(6,27%), glucoza deţine 2,14%, iar zaharoza 0,64%.

Gutuile se folosesc, în principal, pentru prelucrare (dulceaţă, peltea, pastă, compot, marmeladă, suc, cidru, lichior). Având pulpă prea tare, cu sclereide, insuficient de suculentă, astringentă, acidă şi înecăcioasă, gutuile se pretează mai puţin pentru consum în stare proaspătă, dar pot fi coapte în cuptor.

De la Gutui, în scopuri terapeutice, se folosesc fructele, seminţele fructelor, frunzele şi florile.

Datorită asocierii tanin-pectină, gutuile au acţiune astringentă şi emolientă asupra mucoaselor digestive, fiind indicate în cazuri de diaree, dizenterie, enterită, enterocolită, etc. Datorită taninului, gutuile sânt hemostatice; având efect tonifiant, sânt recomandate în cataruri şi infecţii respiratorii. Stimulează funcţia hepatică.

Decoctul din fructe de Gutui se utilizează contra enteritelor acute, în digestiile anevoioase, în tuberculoza pulmonară(conţine tanin) iar, pe cale externă, în spălături(propals rectal) şi gargare(în laringite, faringite, amigdalite, stomatite) necurăţată de coajă în felii subţiri care se fierb într-un litru de apă, până ce volumul acestuia se reduce la jumătate, apoi se strecoară prin presare şi se adaugă 50 g zahăr. Se poate prepara şi decoct din felii de gutui uscate (40 g la 1 litru de apă), care se fierb în clocot timp de 10 minute.

Emulsia mucilaginoasă calmantă din seminţe de Gutui (o mână de seminţe pisate macerate în ½ pahar cu apă călduţă), fiind puternic, emolientă, se foloseşte (extern) contra degerăturilor, a hemoroizilor inflamaţi, a crăpăturilor pielii (de pe sâni şi palme), a arsurilor, pentru calmarea diverselor iritaţii ale pielii, în eczeme, fisuri anale, conjunctivite, etc.

Lichiorul medicinal din fructe de Gutui se foloseşte contra indigestiilor, a gazelor intestinale (balonare sau meteorism) şi a hiperacidităţi gastrice. Acest lichior se prepară după următoarea reţetă: 1,5 litri suc de gutuie, 0,5 l rachiu, 2 g scorţişoară, 0,8 g cuişoară, o,5 g miez de migdale amare, 1 g praf de nucşoară (cât se poate apuca între vârfurile a două degete). Toate acestea se lasă să se macereze timp de două luni, apoi li se adaugă 300 ml sirop de zahăr răcit, se filtrează şi se pune în sticle, care se astupă bine şi se păstrează la răcoare.

Pelteaua de gutui este singurul preparat concentrat permis în dieta gastritei hiperacide şi acolitelor. Ea se prepară astfel: se iau două gutui coapte, care după ce se spală şi se şterg bine, se taie fiecare longitudinal în 8 părţi, scoţându-se partea dură din mijlocul lor (porţiunea cu sclereide). Feliile se pun apoi la fiert într-un litru de apă, adăugându-se pentru culoare 1-2 mere Jonathan, tăiate sferturi. Se fierb apoi la foc moale circa 30 de minute, până ce pulpa gutuilor se înmoaie. Fiertura obţinută se strecoară prin sită, fără să se preseze fructele şi se lasă 30 de minute să se limpezească, apoi se strecoară prin tifon, i se adaugă 250 g zahăr şi se amestecă până se dizolvă complet zahărul. După aceea se pune sare sau zeamă de lămâie (o linguriţă la un litru de amestec) şi se fierb la un foc iute, îndepărtând spuma ori de câte ori este necesar. Când pelteaua s-a legat (când picăturile introduse în apă rece nu se dizolvă) se toarnă fierbinte în borcane.

Salata din gutui, mere şi morcovi (toate în stare proaspătă, date prin răzătoare), plus miere, este indicată la micul dejun, în diareele cronice, colopaţiile cronice nespecifice, hepatitele cronice, etc.

Frunzele de Gutui, sub formă de infuzie şi decoct, fiind bogate în tanin, au acţiune astringentă, hemostatice şi emolientă în afecţiunile căilor respiratorii. Se folosesc şi în cazuri de diaree, hemoptizii (eliminarea pe gură de sânge aerat, roşu, însoţită sau nu de tuse), gingivite, afonie (răguşeală), sialoree (secreţie exagerată de salivă), catar (guturai), pişcături de insecte, nervozitate excesivă, etc.

Infuzia din flori de Gutui (30 g la litru) şi din frunze de gutui (50 g la litru) calmează tusa. Cu puţină apă de flori de Portocal, favorizează somnul; este utilă nevropaţilor.


Sursa: Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică, Mihăescu Grigore