Lumea-i mare, capăt n-are

• Lumea nu s-a făcut într-o zi.
• Lumea nu-i numai cât se vede cu ochii.
• Lumea nu-i cât se vede prin fereastră.
• Lumea pe bunătate se ţine.
• Lumea-i de când lumea din bucăţi.
• Este lume între lume.
• De când lumea, lumea-i rea.
• Cum să zici şi să faci, toată lumea s-o împaci?
• Nimeni nu trăieşte cât lumea.
• Toate trec pe lume, cum se trec cireşele şi fetele cele mari.
• Lumea e amăgitoare, ca o floare trecătoare, ca o apă curgătoare.
• Lume, lume, zeamă de prune.
• Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos
• Lumea e ca un puţ cu două ciuturi: când se urcă cea plină, se coboară cea deşartă.
• Lumea cu lumea şi noi cu noi.
• Lumea să te laude, câinii să te latre.
• Cerul limpede trăsnete nu aduce.
• Cerul curat de trăsnet nu se teme.
• Cerul, focul şi apa n-au judecată.
• Cerul de primăvară e adesea ca o mutră de soacră.
• Nu e om fără greşeli, după cum nu e cer fără nori.
• Glasul nebunului nu se aude în cer.
• Între cer şi între pământ mulţi nebuni mai sânt.
• Răsare soarele şi dacă nu cântă cocoşii.
• Şi tina luceşte, când soarele o izbeşte.
• Unde nu intră soarele, intră doctorul.
• Soarele încălzeşte şi pe bun şi pe rău.
• Soarele că e soare şi nu poate încălzi toată lumea odată.
• Şi pe soare sunt pete.
• Noapte cu soare nu s-a pomenit.
• Umbra se strămută după soare.
• După ce apune soarele, laudă ziua.
• Luna mi s-a mâniat, soarele să-mi trăiască.
• Când este luna veche, n-auzi de-o ureche; când este luna nouă, nu auzi de-amândouă.
• Fiecare om cu umbra şi steaua lui.
• Omul învăţat are stea în frunte.
• Citeşte în stele şi dă în gropi.
• Pământul te naşte, pământul te creşte, pământul te adăposteşte.
• În pământul negru se face pâinea neagră.
• Lucrarea pământului e izvorul bogăţiei.
• Pământul cât e de bun, fără lucrători sălbatic rămâne.
• Pământul, când se usucă, ploaie cere să-l adape.
• Pământului bun puţină apă îi trebuie.
• Pământul să geamă sub sapa ta, când dai cu ea, c-atunci îţi dă rod mai mult.
• Nu-i ploaie, nu-i mâncare.
• Nu te bucura de nouri până nu simţi ploaia.
• Cu o stropitură de ploaie pământul nu se moaie.
• Ploaia mărunţită multă vreme ţine.
• De ploaia repede să nu te sperii.
• Ploaia care încape încet, e ploaie bună.
• Ploaia care vine cu putere mare îi scurtă.
• Ploaia de dimineaţă nu ţine mult.
• Ploaia dimineaţa e ca hora de babe.
• Un car de apă şi o lingură de glod.
• Lacul de ploaie nu ţine mult.
• Până nu plouă nu se fac ciupercile.
• Ploaie cu bulbuci – hodină la slugi.
• Udul de ploaie nu se teme.
• Când plouă, nimeni nu vântură.
• Când tună şi fulgeră mult, nu plouă.
• Când fulgeră şi tună mult în luna iunie, atunci vara are să fie noroasă.
• Până nu tună nu se adună.
• Ce folos că tună, dacă baba-i surdă?
• Potopul, când vine, aduce cu el orice înainte găseşte.
• Plouă, ninge, drumul nu şade.
• Omul vrednic merge la lucru pe ploaie şi pe furtună.
• În drum ploaia aduce noroc.
• Lasă să ningă, să ploaie, numai vreme rea să nu se facă.
• Pe vreme de secetă şi grindina e bună.
• După ploaie vine soare.
• După ploaie – vreme bună.
• După nour şi ploaie răsare soare.
• După ploaie şi furtună vine vreme bună.
• După zile senine şi cu soare vin zile ploioase şi cu vânturi.
• Zăpada albă o udă câinii.
• Dacă n-a fi brumă până la Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, apoi nu va fi curând.
• Pe brumă desculţ şi pe rouă încălţat.
• Când înfloresc salcâmii nu mai bate bruma.
• De Sf. Gheorghe dimineaţa oamenii se spală cu rouă, ca să fie curaţi.
• Când se lasă ceaţa jos este semn de timp frumos.
• Mai sfântă ca apa – nimic pe pământ.
• Fără mâncare omul mai poate trăi, dar fără apă – ba.
• Cea mai bună băutură este apa de izvor.
• Apa e izvorul vieţii.
• Focul şi apa nu se pot împrieteni.
• Apa tulbure buşteni aduce.
• Bei apă rece, degrabă îţi trece.
• Cu o lingură de apă faci un car de glod.
• Apa, cât de tulbure, tot stinge focul.
• Apa stătătoare e înşelătoare.
• Mai mulţi se tem de apă lină decât de cea tulbure.
• Apa lină rupe malul.
• Unul nu găseşte pod pe apă, altul nu găseşte apă de băut.
• Nu da apă la vadul duşmanului.
• Lac să fie, că broaşte-s destule.
• Apa trece, pietrele rămân.
• Apa lină face mult noroi, iar cea repede şi pietrele le spală.
• Apa cât de mare vine, piatra tot în vad rămâne.
• Apa depărtată nu stinge focul.
• Apa trage la matcă, şi omul la teapă.
• Apa, vântul şi gura lumii nu o poţi opri.
• Apa limpede până nu-i vedea, pe cea tulbure n-o lepăda.
• Apele line sânt adânci.
• Apele mici fac râuri mari.
• Apa la matcă şi românul la ceapă.
• Apa vine la matca ei.
• Mai curge apa pe unde a mai curs.
• Apele mari înghit pe cele mici.
• Apa stătătoare se împute (bâhleşte).
• A bătut vântul de când e pământul şi va bate vântul cât va fi pământul.
• Vântul adună norii şi tot vântul îi risipeşte.
• Vântul alege gunoaiele din bucate.
• Vântul de frică nu ştie.
• Vântul aruncă şi pe cei mai mari copaci la pământ.
• Vântul aţâţă focul şi vorba – vrajba.
• Vântul aduce, vântul duce.
• Vântul bate, câinii latră.
• Focul e sfânt, e însuşi Dumnezeu.
• Pe foc să nu-l blestemi, că blestemi pe Dumnezeu.
• Să nu scuipi în foc, că-ţi scuipi sufletul.
• Să nu calci pe foc, că te calcă focul.
• Focul de la foc se aprinde.
• Dintr-o scânteie se aprinde focul.
• Scânteia mică aprinde focul mare.
• Focul, când se-ncinge, greu se stinge.
• Cu focul nu e de glumit.
• Nu te juca cu focul.
• Nu e fum fără foc.
• Lemnul strâmb focul îl îndreaptă.
• Focu-i foc şi se stinge.

Sursă: "De la lume adunate", 1992, Chisinau