Alunele

Alunul cultivat este reprezentat prin numeroase soiuri, din care mai valoroase sânt: Barcelona, Mari de Piemont, Uriaş de Halle, Cosford, Eugenia, Lambert roşu, etc. Alunele se coc în august-septembrie.

Miezul deţine 36-57% din greutatea alunei şi conţine3-6% apă, 52-69% grăsimi, 12-28% substanţe proteice, 2-3% săruri minerale(potasiu, fosfor, calciu, mangan, fier, etc.), provitamina A, vitaminele C, B1, B2, PP; E(6-6,5mg/100g), acid pantotenic, acid folic(71mg/100g), vitamina P, etc.

Alunele se pot păstra 1-2 ani; după aceea miezul lor începe să râncezească. Ele se valorifică în coaja sau forma de miez. Miezul de alune se consumă proaspăt, uşor prăjit sau prelucrat în diferite produse de cofetărie(ciocolată, prăjituri, bomboane, creme, îngheţată, nuga).

Făina din miez de alune este un aliment foarte hrănitor pentru copii.

Laptele de alune, obţinut din miezul alunelor aflat în faza de întărire, se utilizează în scop medicinal.

Uleiul extras din miezul de alune este foarte gustos şi plăcut aromat, dar râncezeşte repede. Turtele rămase după extragerea uleiului se folosesc la fabricarea halvalei de calitate superioară şi a ciocolatei.

În scopuri terapeutice, de la Alun se folosesc: miezul fructelor, uleiul de alune, frunzele şi mugurii.

Miezul de alune este foarte nutritiv, energetic(620kcal/100g), cel mai uşor digerabil dintre fructele oleaginoase, are efect antianemic, remineralizant, vermifug, antiaterosclerozic, fiind totodată şi un tonifiant nervos. Miezul de fructe este foarte bogat în mangan, element chimic care, stimulează sistemul nervos central, participă la formarea ureei, a sângelui şi laptelui, precum şi la menţinerea ritmului de producere a hormonilor sexuali. Alunele sânt fructele cele mai bogate în vitaminele din complexul B(B1, B2, PP, acid pantotenic, acid folic). Aceste vitamine contribuie la menţinerea tonusului muscular, uşurează activitatea tractului gastro-intestinal, precum şi buna funcţionare a ficatului, ochilor şi pielii. Miezul de alune este indicat în alimentaţia copiilor, a adolescenţilor, femeilor gravide, sportivilor, bătrânilor, persoanelor anemice, tuberculoşilor, femeilor cu tulburări de menopauză, precum şi în cazuri de neurastenie, impotenţă, nefrite, colici nefritice, viermi intestinali, etc. Având un conţinut foarte redus de hidraţi de carbon miezul de alune este admis diabeticilor.

Uleiul de alune, consumat câte o linguriţă, dimineaţa, timp de 15 zile este unul dintre cele mai bune leacuri contra teniei(Valnet J., 1986).

Consumat după un compot de prune sau de mere, miezul de alune uşurează evacuarea intestinului.

Frunzele Alunului, foloseşte ca infuzie, decoct şi băi, au efect hemostatic, vasoconstrictor şi tonifiant venos. Ele se recoltează în iunie-iulie.

Băile din frunze de Alun se folosesc în tratamentul varicelor supurante şi a edemelor gambelor.

Infuzia din muguri de Alun (1-2 linguriţe de muguri / 100ml apă clocotită) are acţiune antiscleroasă; se indică în cazuri de insuficienţă hepatică accentuată, epidemică, astm bronşic, emfizem pulmonar şi silicoză, consumându-se zilnic câte două căni a 200 ml.